Ancheta a arătat că Petru Mandache şi Paula Palaghia ar fi violat-o de mai multe ori pe fiica vecinilor lor, în vârstă de doar 12 ani, iar de fiecare dată o ameninţau că dacă spune cuiva, va plăti cu viaţa.
Cei doi, care sunt surdomuţi, aveau nevoie de sprijinul victimei lor pentru a se înţelege cu oamenii din sat prin limbajul semnelor, pe care fetiţa îl cunoştea. Aşa se face că de fiecare dată de când o solicitau, părinţii fetei o trimiteau în ajutorul celor doi obsedaţi, fără să îşi imagineze măcar ce se întâmpla în locuinţa lor.
În una din seri, Mandache ar fi violat- o pe fată în prezenţa fratelui ei, în vârstă de 14 ani, ameninţându-i pe amândoi că îi taie cu coasa dacă şoptesc ceva. Altă dată, concubina lui Mandache a devenit şi ea complice, după ce a ademenit-o pe fată în casă, apoi, cei doi au obligat-o să se uite în timp ce ei făceau sex, după care bărbatul a dezbrăcat- o şi a violat-o.
După ce a fost abuzată şi a treia oară, fata nu a mai putut îndura şi şi-a făcut curaj să le ceară ajutor părinţilor săi, care au sesizat autorităţile. Cei doi perverşi riscă acum să ajungă după gratii.

Urmărește-ne pe Google News