Cazul a îngrozit întreaga țară. Cancelarul Sebastian Kurz s-a declarat „profund șocat” și a vorbit despre un „act barbar”.
Conform agenției APA, pe lângă suspecții arestați până acum, doi tineri din Afganistan în vârstă de 16 și 18 ani, o altă persoană este căutată de autorități. Este cea care a pus la dispoziție apartamentul unde fetița de 13 ani a fost ademenită. Acolo a fost drogată cu Ecstasy și se presupune că a fost abuzată sexual.
Detaliile morții copilei și modul în care fata de 13 ani a ajuns pe stradă sunt încă neclare. Unele surse spun că fata a fost sufocată în apartament și abandonată, apoi, într-un spațiu verde, fiind găsită fără semne vitale, sprijinită de un copac.
Potrivit poliției, trupul copilei moarte era acoperit cu vânătăi. Au fost găsite și urme de violență pe gâtul victimei, care nu avea documente de identitate asupra ei.
Abia duminică a fost identificată victima, după ce părinții fetei, din Tulln, s-au prezentat la o secție de poliție și au anunțat că victima este fiica lor, dispărută de acasă.
Suspectul de 16 ani se află în Austria de aproape trei luni și solicitase azil, fiind admis pentru procedură, în condițiile în care mama și sora lui sunt în Austria de mult timp.
Purtătorul de cuvânt al poliției, Markus Dittrich, nu a dorit să comenteze responsabilitatea autorităților în cazul cetățeanului afgan de 18 ani, care a intrat în conflict cu legea în Austria de mai multe ori din cauza traficului de droguri, a amenințărilor periculoase și a implicării în bătăi.
Este a douăsprezecea femeie ucisă în Austria în acest an.
Foto ilustativ: Shutterstock