Conform primelor concluzii ale polițiștilor care au intervenit la fața locului, șoferul nu mai avea control asupra mașinii după ce au cedat complet frânele. TIR-ul s-a răsturnat într-o curbă, a intrat în curtea unei case unde fetița de 3 ani era în curte cu bunica ei, 67 de ani.

În urma impactului frontal, fata a fost ucisă, în timp ce bunica a fost rănită și a refuzat transportul la spital. 

Cea de-a doua victimă este șoferul de TIR, care a fost strivit în cabină, după ce acesta s-a izbit direct de peretele casei. În locuință se mai afla și tatăl fetei care a murit, dar acesta nu a fost rănit. 

„Am fost solicitați să intervenim în cazul unui accident rutier în Bucium, un TIR intrat în casă. Fetița de 3 ani care se afla în curte cu bunica a suferit leziuni cranio-cerebrale incompatibile cu viața, iar șoferul TIR-ului a fost zdrobit între cabina tirului și casa alăturată. Bunica prezintă escoriații la nivel calcaneu stâng  și gambă stânga, de la crengile trase de TIR, dar nu are alte mărci traumatice și a refuzat transportul la spital”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD Iași.

TIR-ul scăpat de sub control a distrus și gardul altei case și a avariat grav o conductă de gaze, în prezent
desfășurându-se lucrări de reparații

 
 

Urmărește-ne pe Google News