Polițiștii hunedoreni au deschis o anchetă, după ce o fetiță de 6 ani a fost supusă la perversiuni sexuale în timpul unui joc. Ea ar fost „provocată” de alţi copii să îi facă sex oral unui băiat de 11 ani, iar întreaga scenă a fost filmată de o altă copilă, de 12 ani.

Potrivit informatiavj.ro, polițiștii locali din Aninoasa sunt cei care au aflat despre incredibila faptă care s-a consumat în incinta fostei unități miniere, acum închisă. Copiii au vorbit între ei și așa informațiile au ajuns la urechile oamenilor legii, care s-au sesizat imediat.

”Noi, prin Poliția Locală, am fost informați de cele întâmplate. Copiii se jucau ”adevăr sau provocare”, iar o fetiță i-a dat alteia pedeapsă să facă…treburi dintr-astea și pe urmă scenele s-au filmat cu telefonul. Noi am intrat în posesia filmării, am sesizat Direcția de Protecție a Copilului, poliție… Acum am intrat pe program de consiliere psihologică cu copiii. După cum am văzut eu, nu prea au înțeles ei despre ce este vorba. Ei o iau ca pe o joacă. Nu sunt din familii dezorganizate, sunt din familii normale, ca să spun așa. Părinții chiar au grijă de ei, dar la joacă, pe afară…”, a declarat pentru sursa citată primarul Aninoasei, Nicolae Dunca.

Cazul este cercetat de polițiști sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani.


Citește și:  A plătit orfani pentru sex, acum vrea să le închidă gura. Pedofilul francez Pierre Duarte e liber și încearcă să-și ”cumpere” victimele

Urmărește-ne pe Google News