Fetița plânge încontinuu, iar recent mama a descoperit că micuței i-au apărut fire albe de păr, a notat Adevărul.
Liviu Pop a fost împușcat mortal de hoții de lemne pe 16 octombrie.
„Cele mici, gemenele, nu ştiu, iar cea mare este foarte afectată. Face consiliere psihologică. Iniţial, eu nu i-am spus decât că a fost un accident în care tati şi-a pierdut viaţa şi mai multe detalii nu.
Am protejat-o ca să nu prindă ură pe oameni. Mi-am dorit să o protejez ca să fie cu sufletul împăcat. Dar după prima zi de grădiniţă, două săptămâni a stat acasă, mi-a reproşat că tati a fost împuşcat şi eu nu i-am zis.
Deci copiii din grupă ştiau tot. E îngrozitor”, a declarat Anamaria Pop pentru România TV.
„A fost un şoc pentru ea. A fost groaznic să îi spun. De atunci este un alt om. Este mult mai maturizată, recent i-au apărut fire cărunte. E groaznic”, a mai zis Anamaria Pop.
Din cauza situaţiei financiare, Anamaria şi cele trei fetiţe, două gemene de un an şi o minoră de 5 ani, s-au mutat la casa părintească a Anamariei, în zona oraşului Sighetu Marmaţiei.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!