De asemenea, un băiețel de aceeași vârstă a fost internat la Toxicologie după ce a înghițit lichidul din recipientul în care se fac baloanele de săpun.
Fetița nici un an și jumătate a
ajuns la spital, cu insuficiență respiratorie, după ce a aspirat în plămâni o
sămânță. „După ce a ajuns la noi în urgenţă, s-a
intrat în blocul operator ORL, unde s-a făcut bronhoscopie, fiind extras corpul
străin, care era de fapt o sămânţă de floarea-soarelui. Evoluţia este una bună.
Din păcate, există astfel de cazuri în rândul copiilor de vârstă mică. Aceştia
trebuie supravegheaţi îndeaproape şi nu trebuie lăsat la îndemâna copilului
obiecte de dimensiune mică, bucăţi de jucării şi alte obiecte care reprezintă
un pericol pentru aceştia”, a precizat dr. Tamara Roşu, medic-şef UPU de
la Spitalul de Copii şi purtător de cuvânt, potrivit Ziarului de Iași.