‘Fetita din Niger de care am grija traieste intr-o coliba de chirpici’

O fetita din Niger, Africa, si un baietel din China, care nu auzisera in viata lor de ‘Zana surprizelor’, au acum in Andreea Marin o mama adoptiva. La scurt timp dupa ce a nascut, aceasta a decis sa scoata din saracie doi copii, pe care i-a infiat la distanta si pe care ii ajuta, luna de luna, cu bani si daruri. Azi, Andreea ne spune, in premiera si in exclusivitate, povestea Mariamei, fetita africana de numai 9 ani de care are grija. Ne mai vorbeste despre planurile de viitor si de micuta ei comoara, Ana Violeta.

Libertatea: Ai infiat un copil din Africa si altul din China. Ce te-a determinat sa faci acest gest?
Andreea Marin: In primul rand, tin sa precizez ca, asa cum am facut ani la rand, am tinut pentru mine acest gest, pe care il consider firesc, omenesc, si nu o fapta pentru care am nevoie de laude sau de un piedestal, pana cand un jurnalist m-a sunat spunandu-mi ca a aflat informatia despre demersurile mele si m-a intrebat daca o confirm. N-am vrut sa neg, pentru ca sunt satula sa aud aceeasi placa a ‘secretomaniei’ in ceea ce ma priveste si pentru ca, in fond, pana la urma tot ar fi devenit un lucru public, pentru ca imi doresc sa fac in asa fel incat asa-numita ‘adoptie la distanta’ sa fie la indemana cat mai multor romani.

Dar pana acum romanii nu prea au auzit de adoptia la distanta…
Corect. Asa cum eu nu am stiut pana acum de aceasta procedura atat de uzitata in strainatate, la fel de bine nici alti romani nu au avut acces la informatie. Am aflat despre aceasta posibilitate absolut intamplator, cand eram in Africa, si Zidane tocmai sosise acolo impreuna cu familia lui pentru a cunoaste indeaproape copilul adoptat la distanta. Am intrebat ce inseamna asta si am aflat ca e o modalitate prin care poti alege sa ajuti nu doar copii din tara ta, ci si pe cineva cu sperante mici pentru viitor din-  tr-un alt loc din lume,  care te-a impresionat si de care te simti apropiat sufleteste.

„Vreau ca si copiii saraci din Romania sa poata fi adoptati la distanta”

Care a fost momentul care te-a impresionat cel mai mult in Niger?
Am tinut acolo in brate copii de-o seama cu fiica mea, cu slabe sanse de supravietuire. In Niger, un copil din cinci renunta la viata inainte sa implineasca 5 ani, pentru ca nu rezista foametei si bolilor, iar mamele isi plang mereu pruncii pierduti. Peste doua treimi din populatie traieste cu mai putin de 1 $ pe zi. Trebuie sa fii un om total insensibil sa nu decizi sa faci si tu ceva. Practic, de atunci decizia mea a fost luata si, pentru ca parca nimic nu e intamplator in viata, la putin timp dupa intoarcerea mea in tara si incercarea de a gasi informatii despre institutia internationala care se ocupa cu utilizarea fondurilor pentru acesti copii, o romanca din Italia a scris pe blog ca tocmai a facut acest demers de acolo si este foarte fericita, fara sa aiba idee de intentia mea la acel moment. I-am scris imediat, apoi am luat legatura cu ea telefonic, spunandu-i ca sunt trista ca in Romania nu exista o filiala care sa-mi ofere oportunitatea sa fac acest lucru pentru un copil din Africa, iar ea s-a interesat la randul ei si mi-a spus ca singura posibilitate ar fi sa o fac prin intermediul unui roman din strainatate, pe numele acestuia. M-am revoltat in forul meu interior, deja discutasem cu familii prietene care si-ar fi dorit sa faca acelasi lucru si stiu ca sunt destui romani doritori sa sustina un copil pana la 18 ani, cu o suma in fiecare luna si cu daruri potrivite varstei, in plus fata de aceasta sustinere. Ba, mai mult, in cazul meu imi doresc sa construiesc o legatura mai tarziu, cand imi va fi permis, intre familia mea si cei doi copii, sa merg sa-i cunosc in tara lor, sa-i ajut in procesul de educatie si in privinta sanatatii, sa le deschid orizontul, atat cat imi sta mie in putere. Prin urmare, am pus mana pe telefon si am sunat in strainatate, la sediul central al organizatiei, m-am prezentat, le-am marturisit intentia mea si ca doresc sa fac ceva pentru ca si Romania sa intre in acest circuit, in doua sensuri:
1) romanii care au posibilitati sa aiba informatiile la indemana, dar si un birou in tara lor, unde sa se faca dosarele;
2) copiii saraci din Romania sa fie integrati si ei in acest program. De ce spun asta: eu, de pilda, intretin in acest fel o familie nevoiasa de ani buni – ii feresc de ochii presei, pentru ca aceasta este dorinta lor -, dar mi-ar placea sa fac asta, poate, pentru un copil din alt colt de tara, unde nu pot ajunge foarte des, si sa am incredere ca sustinerea mea materiala este folosita asa cum se cuvine de catre o organizatie care stie ce face. Ca mine sunt multi altii, iar copii cu nevoi materiale in Romania descopar din ce in ce mai multi, cu fiecare campanie in care sunt implicata. De ce n-ar putea fi si ei ajutati printr-un program bine pus la punct atat de romani, cat si de oameni sensibili din strainatate?

In acest moment, peste 10 milioane de oameni sunt sprijiniti in intreaga lume prin acest program. O parte importanta din banii oferiti lunar este folosita pentru constructia si evolutia colectivitatii in care acesti copii traiesc. Zeci de mii de voluntari lucreaza pentru a ajuta 25 de mii de comunitati de pe continente diferite.

„Mariama mai are cinci frati. Doar tatal lucreaza, pe un salariu infim”

Descrie-ne situatia fetitei din Africa.
Micuta de care am grija – adoptia la distanta e termenul uzitat, dar poti sa-i spui sponsorizare  sau cum vrei, important e ca ajuti un om – locuieste intr-o zona foarte arida. Desi are 9 ani, nu merge la scoala, pentru ca nu are o scoala in comunitate, iar banii sustinatorilor sunt folositi pentru un plan de constructie a unei scoli, asa cum, pana in prezent, s-au folosit pentru a face o pompa electrica in zona, cu care sa se scoata apa potabila de la mare adancime.
Mariama locuieste intr-o coliba din chirpici, cu acoperis din paie. In zona nu exista inca o latrina civilizata, ce sa mai vorbim de acces la servicii de sanatate bune sau speranta pentru un viitor, daca nu are acces la educatie!? Mai are 5 frati, si numai tatal lucreaza, pe un salariu infim. De curent electric n-are rost sa mai vorbim, si, cu toate astea, trebuie sa stiti ca oamenii de acolo sunt inteligenti, prind extrem de repede informatia noua si se adapteaza schimbarilor cu rapiditate. Cu alte cuvinte, sprijinul nu e in van.

Publicului ii e dor de tine. Cand revii pe ecran?
Pai, abia am fugit, acum cateva luni, de nebunia acestei ‘periodicitati’, care nu imi mai lasa timp nici sa respir. Nu ma razgandesc peste noapte. Fetita mea inca are nevoie de mine.

Nu ti-e dor de televiziune?
Cand  imi este dor, nu trebuie decat sa accept un proiect sau altul, de oferte nu duc lipsa. Doar ca nu sunt un om slab, caruia televiziunea sa-i fi creat o dependenta. Am decis ca, dupa 15 ani in care am pus meseria pe locul intai, acum familia e mai importanta. Au intervenit anul acesta si proiectele fundatiei si ale firmelor mele, care nu mi-au lasat timp pentru nostalgie si recunosc faptul ca, daca esti un om istet, la un moment dat sa te tot vezi pe micul ecran sau prin ziare nu mai poate fi o miza pentru tine, ci o experienta traita deja, asa ca ai nevoie de noi provocari, vrei sa-ti dovedesti ca esti la fel de bun si in alte directii. Cel putin, asa vad eu lucrurile.

Ce planuri mai ai pentru urmatoarea perioada?
Teledonul pentru sinistratii din Moldova si Maramures s-a incheiat, a fost un tur de forta organizat in cateva zile, dar campania ‘Romania prinde radacini’ continua pana in luna septembrie, si deja transporturile UNICEF catre nordul tarii au inceput, urmeaza sa merg si eu impreuna cu colegii mei.

Vreau sa le multumesc oamenilor cu suflet care au pus umarul pentru un bilant ce m-a bucurat foarte mult: 545.648 de euro in contul Teledonului si contributia adaugata campaniei din partea organizatiei ‘Habitat for Humanity’, constand in constructie si reabilitare de case, in valoare de 645.000 euro.

Apoi, pregatim o noua  campanie umanitara pe un alt continent, alaturi de UNICEF, unde voi face si un nou documentar. Muncesc si la o carte destinata femeilor si copiilor pentru aceasta toamna.

La Geneva ce vei face?
Este un proiect pentru un interviu cu o personalitate binecunoscuta la nivel mondial.

A adoptat si un baietel din China

Impresionata de drama traita de mii de familii din China in timpul cutremurului din luna mai si al inundatiilor ce au lovit ulterior aceasta tara, Andreea Marin a adoptat la distanta, dupa fetita din Niger, si un baietel chinez. Micutul are 8 ani si se numeste Shuanglong. Parintii lui sunt extrem de saraci, insa tin mult la educatia fiului lor. Tocmai de aceea, Shuanglong e obligat sa mearga 45 de minute pe jos, in fiecare zi, pentru a ajunge la
scoala.

„Violeta e un iepuras cu doi dintisori, care spune deja tata si mama”

Andreea e o mamica tare mandra de puiul ei. Observi asta imediat ce-i pui prima intrebare legata de Violeta.

Libertatea: Violeta ce face? Cand vorbesti de ea iti sclipesc ochii de fericire…
Andreea Marin: E un iepuras cu doi dintisori, care spune deja ‘tata’ si ‘mama’ si tocmai a implinit 8 luni.

Vacanta la Nisa a fost prima deplasare a Anei Violeta peste hotare. Nu ti-a fost teama sa-ti duci copilul cu avionul la o varsta asa frageda?
Prima mea vacanta ca mama e de neuitat, cum e si firesc. Copiii calatoresc fara probleme, iar Violeta a zburat cu avionul de multe ori inca de cand era in burtica, poate nu e intamplator faptul ca s-a adaptat atat de usor in prima ei incursiune peste hotare. Apoi, a urmat si vacanta noastra in doi, una dintre cele mai frumoase evadari in cuplu de cand suntem impreuna.

Te consideri un om implinit? Fericit?
Da, cu toata inima. 

Ai lasat televiziunea ca sa te ocupi mai mult de fiica ta?
Da, bineinteles, am asteptat acest moment mai mult decat orice in viata. Nu se poate compara cu nici un succes inregistrat in televiziune sau altundeva, nu minimalizez atatia ani de meserie facuta cu rezultate minunate, pentru care ii multumesc lui Dumnezeu, dar pur si simplu anul acesta mi-a adus in suflet exact ceea ce imi lipsea. 

Nu ai fost geloasa ca Ana Violeta a spus mai intai ‘tata’?
Dimpotriva, i-am repetat eu insami de multe ori cuvantul ‘tata’, pentru ca amandoua il iubim, si adevarul e ca am visat sa se intample asa, stiu cata mandrie e in sufletul unui parinte cand stie ca prima vorba rostita de copil e pentru el. Noi, mamele, suntem privilegiate sa traim minunea celor noua luni in care micutul creste in noi. 

Fiind fetita, Stefan e mai atent cu Ana Violeta decat cu Stefan?
Nu, nici gand. Un parinte normal si sanatos isi iubeste copiii la fel de mult. Noi avem norocul ca si fratiorii intre ei sa se iubeasca foarte mult. 

Crezi ca daca nu mai apari pe sticla poti fi uitata?
Vad ca nu. E un privilegiu si o mandrie ca munca ta de ani de zile sa ramana in memoria afectiva a publicului tau. Inseamna ca n-ai trecut degeaba prin viata.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News