Fetița de 13 ani, care a devenit recent mamă, are parapareză. Pe 2 august 2018 a fost operată la un picior pentru a se putea deplasa cu ajutorul cârjelor, iar în perioada de recuperare a stat într-un cărucior.
Din noiembrie 2017, adolescenta, cei cinci frați ai ei, mama și iubitul acesteia locuiec în Centrul de Servicii Sociale Sfânta Maria, aflat în subordinea Primăriei Târgoviște.
Sarcina a fost descoperită pe 15 ianuarie, după ce mama fetei și-a dus fiica la doctor, pe motiv că „era prea grasă”.
„Eu am aflat că este însărcinată în 6 luni când m-au dus doamnele din centrul Sfânta Maria, asistenta medicală, la doctor. I-am spus că fata mea este prea grasă, vreau să o ducă la un control, că nu pot să o mai duc în brațe pe scări. Și m-a dus doamna la spital, i-a făcut o ecografie la burtă și a depistat că are un bebeluș. Eu nu am crezut, mi s-au înmuiat picioarele, am zis că nu are cum să fie însărcinată fata mea. I-a făcut și test de urină, i-au ieșit două linii. Eu nu mi-am dat seama că fata este însărcinată, nu avea grețuri, nu avea nimic, dureri de cap. Era un copil normal. Eu îi făceam baie doar la cap și în rest o lăsam să se spele singură, mergea de-a bușile și o băgam în cadă. Zicea, mami, mă spăl singură că mi-e rușine de tine. De aia nici nu am observat”, a povestit mama fetei, pentru Hotnews.
O zi mai târziu, a fost sesizată Poliția, după ce copila a spus că a întreținut relații sexuale cu o rudă de-ale concubinului mamei.
La începutul lunii februarie, fetița de 13 ani a adus pe lume o fetiță, la Maternitatea din Târgoviște. Abia după ce a născut, copila a mărturisit că iubitul mamei sale ar fi abuzat-o sexual încă de la vârsta de 12 ani.
„Abuzul s-a întâmplat în centru. Fata mi-a zis că se întâmpla când plecam să iau alocația, el își lua liber și stătea cu ea și cu cea mică de 3 ani, aia mică dormea, fata mi-a spus că punea scaunul în ușă că să nu îl prindă asistentele”, a spus mama fetei, conform sursei citate.
Imediat după naștere, bărbatul suspectat că ar fi abuzat-o pe fetiță a părăsit centrul social.
În schimb, angajații centrului spun că nu și-au dat seama că fetița este gravidă și au aflat abia pe 15 ianuarie. Potrivit Hotnews, este posibil ca minora să fi fost însărcinată și pe 2 august, când a fost operată la picior.
„Nu, nu am văzut nimic în neregulă, și stăm de vorbă cu ea. Noi le oferim și consiliere psihologică, medicală, stăm de vorbă cu ei aproape zilnic. Nicio clipă nu a declarat absolut nimic și nu ne-a făcut să bănuim. A suferit o intervenție chirurgicală în august 2018 și de atunci a fost imobilizată într-un cărucior cu rotile. Statul acela în cărucior și mai mult în pat pe noi ne-a făcut să credem că s-a îngrășat un pic, deci nu a fost o altă suspiciune. Nu știm dacă a fost însărcinată în timpul intervenției chirurgicale din august, sperăm să se afle toate lucrurile astea. Am aflat că este însărcinată pe 15 ianuarie, când deja era o sarcină înaintată. În momentul în care am suspectat și bănuit, din comportamentul ei practic, am mers la spital și am depistat această sarcină. Pe 5 februarie a născut un copil de 1,800 kg, prematur. Sunt bine amândouă. Mama a fost externată mama, este la noi în centru”, a explicat Marcela Iordache, directoarea Direcției de Asistență Socială Târgoviște, pentru sursa citată.
Până la începutul lunii februarie, când a ajuns la spital să nască, fetița a stat în continuare cu presupusul agresor.
„Ele au întrebat cine este tatăl și fata nu a recunoscut, a dat vina pe un nepot de-al concubinului meu de la țară. Am fost anchetate de Poliția din Târgoviște, ne-au dus la sediu, ne-au luat declarație. Pe mine m-au ținut pe hol, i-au luat declarație fetei, apoi a venit o avocată, o psiholoagă de au întrebat-o. Fata a dat declarații mincinoase că i-a fost frică. A zis că e nepotul soțului. I-a fost frică să zică că a fost concubinul meu. Concubinul meu este principalul suspect”, a precizat Gabriela B., mama fetiței, pentru Hotnews.
Iubitul mamei fetiței a fost dat afară din centrul, după ce fetița și-a schimbat declarația și l-a învinuit că a violat-o.
„Tatăl nu mai stă în centru deocamdată, nu știm unde stă, nu ne-a comunicat adresa. A plecat sâmbătă de la noi, când și-a schimbat fata declarația. Noi când am aflat că a declarat așa ceva, noi i-am făcut imediat suspendare de servicii. (…) La primul semnal de acest fel am fi sesizat Poliția imediat. Nu ne jucăm”, a explicat Marcela Iordache.
Bebelușul născut prematur de fetița de 13 ani este sănătos și a început să ia în greutate. Mama copilei spune că vrea să aibă grijă de nepoțica ei, alături de fiică.
„Mama și bebelușul vor fi transferați la un centru special «Mama și copilul» din cadrul DGASPC, în apropierea centrului nostru pentru că ea fiind minoră, trebuie susținută și de mamă și de noi. Ceilalți rămân în centrul nostru. Nu s-a pus în discuție niciodată să-i dăm afară. Nu ne-am mai confruntat cu această problemă. De obicei, mama și copilul merg la DGASPC. Ea fiind și minoră și cu handicap are nevoie de mult mai mult suport față de o mamă obișnuită”, a menționat Marcela Iordache, șefa Direcției de Asistență Socială a Primăriei Târgoviște.
România se clasează după Tanzania, Kenya şi Uganda în ceea ce priveşte măsurile luate împotriva exploatării şi abuzului sexual al copiilor, se arată într-un studiu al Fundației World Vision România. Țara noastră a obţinut un scor de 52,8 din 100 în ceea ce priveşte măsurile luate împotriva exploatării şi abuzului sexual al copiilor, conform studiului Out of the shadows lansat de The Economist Intelligence Unit la începutul acestui an și citat de WVR.
Citește și:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro