„Încă nu a fost găsită fetița care are în jurul vârstei de 7 ani. O căutăm în continuare”, a spus Ruxandra Klein, purtător de cuvânt ISU Arad, pentru Libertatea.

„Noi continuăm căutările la suprafață în fiecare zi, cu câte o barcă. Între timp, la acțiunile de căutare au mai participat un grup de voluntari din Olanda, dar și voluntari cu drone din Bihor, însă fără rezultat. Căutăm până la granița cu Ungaria, adică în sectorul Periam-Cenad. Nu putem preciza în acest moment cât timp vor mai dura căutările sau când se vor opri”, a declarat și Elena Rădulescu, purtător de cuvânt ISU Timiș, pentru Libertatea.

În seara de 30 aprilie, o barcă în care se aflau 12 persoane – șase adulți și șase copii – s-a răsturnat în râul Mureș, în zona localității Periam Port din județul Timiș. Unul dintre copii, în vârstă de 3 ani, a fost găsit decedat în aceeași seară, iar patru persoane – doi adulți, un băiețel și o fetiță – au fost date dispărute. Primul adult a fost găsit pe 5 mai, al doilea, pe 7 mai, în timp ce băiețelul a fost identificat pe 8 mai în zona localității Mako din Ungaria. Toți trei au fost găsiți decedați, iar singura persoană care lipsește este fetița de 7 ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News