Mama, în vârstă de 40 de ani, locuia împreună cu concubinul ei și fiica lor de trei ani într-o casă neracordată la utilități din apropierea Muzeului „Petru Poni” din Iași. Bărbatul și-a găsit partenera fără suflare, în noaptea de luni spre marți, iar fetița își mângăia mama care murise de frig, scrie Ziarul de Iași.
Concubinul femeii tocmai se întorsese de la serviciu și a sunat imediat la 112. A fost însă mult prea târziu. Medicii au încercat s-o readucă la viață, însă toate manevrele de resuscitare au fost zadarnice. Victima prezenta semne vizibile de instalare a morții.
„Femeia a fost găsită decedată, fără indicaţie de resuscitare, într-o casă rece. Fetiţa ei de trei ani era în hipotermie şi îşi mângâia mama”, a arătat Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.
Fetiţa de trei ani a ajuns în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul de Copii „Sf. Maria”.
„Copilul a ajuns la noi fără însoţitor legal, cu o stare generală influenţată, era neîngrijit, îmbrăcat neadecvat şi pentru că am constatat că este un caz social, asistentul nostru social a anunţat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Momentan, va rămâne internată deoarece are o afecţiune respiratorie intercurentă, însă care nu pune probleme majore. Când a ajuns la spital avea o temperatură corporală de 36.7, posibil să fi fost găsită cu hipotermie de echipajul medical la faţa locului şi până a ajuns la noi a fost încălzită şi stabilizată. A fost hrănită, a primit şi jucării, aşteptăm să vedem cum va evolua starea ei“, a precizat dr. Tamara Solange Roşu, medic-şef UPU al unităţii medicale.
După ce a fost internată, fetița a fost vizitată de tatăl său.
„Copilul a fost găsit în frig, probabil familia avea încălzire pe sobe şi nimeni a mai pus pe foc. Din câte am discutat cu medicii care se ocupă de caz, starea nu este una gravă, se află sub tratament şi îşi va reveni. Problema este dacă părintele rămas în viaţă îi poate asigura o viaţă normală, din câte am înţeles este vatman, deci lucrează în ture“, a precizat managerul spitalului, dr. Radu Terinte.
O fetiță își mângâia mama care murise de frig în Iași. Micuța, dusă într-un centru de plasament
Polițiștii au dispus efectuarea necropsiei, iar legiștii urmează să identifice cauzele care au dus la moartea victimei.
„În cauză s-a deschis dosar penal de moarte suspectă şi s-a dispus efectuarea necropsiei cadavrului. Fetiţa care a fost găsită la locul solicitării a fost transportată la spital şi am sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului“, a precizat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași, pentru sursa citată.
Asistenții sociali de la Direcția pentru Protecția Copilului susțin că fetița mai are doi frați pe care mama nu i-a putut îngriji. Copiii au ajuns în plasament la bunicii din partea tatălui.
În urma nenorocirii, fetița a fost dusă de urgență într-un centru de plasament din Tătărași.
„DGASPC a fost sesizat de existenţa acestui caz şi a început o anchetă. După externare, minora de trei ani, care acum este sub supravegherea medicilor, va fi luată în îngrijirea specialiştilor de la centrul de urgenţă, până când se va găsi o altă soluţie, cum ar fi un plasament la un asistent maternal profesionist”, a explicat Tiberiu Bantaş, purtător de cuvânt al DGASPC Iași.
Bunica fetiței locuiește în comuna Răducăneni. Femeia a spus că nu se poate ocupa și de ai treilea neport, așa că fetița va ajunge în grija statului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro