Imaginile cu micuța Ayda, scoasă în viață de sub mormanele de moloz au impresionat toată planeta.
Președintele Erdogan spune chiar că a plâns: “Pur și simplu nu am putut să mă abțin”.
“Domnul nostru să aibă milă de cei care au murit și să ne vindece răniții”, a mai spus liderul turc.
El l-a sunat pe tatăl Aydei, pentru a-și prezenta condoleanțele după ce a aflat că soția lui și mama copilei a pierit în urma seismului.
Vom fi alături de voi cu tot sprijinul nostru. Nu vă vom abandona. Nu vă faceți griji.
Recep Edrogan:
Ayda, care se recuperează acum în spital după traumatizanta experiență, încă nu a aflat teribila veste. Mama sa este una dintre cele 100 de victime ale sesimului care a lovit orașul de la malul Mării Egee.
Presa turcă a mai scris că marți, 3 noiembrie, după ce a fost recuperată de echipa de căutare, fetița le-a spus salvatorilor că îi este foame și că ar vrea chiftele de susan și o porție de ayran, un iaurt turcesc.
Ultimul bilanț al autorităților turce anunța 98 de decese la Izmir. Cutremurul a rănit 994 de persoane, 147 fiind încă internate în spital.
8.000 de oameni, echipe de căutare și salvatori, și 25 de câini de urmă caută încă semne de viață sub dărâmăturile din Izmir.
Foto: EPA