Fetița se pregătește zilnic alături de tatăl și de mama ei, care sunt antrenori, iar ruinele orașului au devenit terenul ei de instrucție.
Faptul că trăiesc în orașul devastat de războiul civil din Siria și în jurul lor moartea este ceva banal, nu îi descurajează pe Nur și pe părinții ei, care cred cu îndârjire că vor putea să-și îndeplinească visul de a o vedea, într-o zi, pe micuță pe un podium mondial.
Viața nu a fost ușoară pentru familia Setut, la început micuța nu avea nici măcar un echipament potrivit pentru antrenamente și eventual pentru concursuri, dar în cele din urmă părinții ei au reușit să găsească un kimono la mâna a doua, pe care Nur îl poartă acum.
Micuța povestește că pentru ea karatele sunt o modalitate de a scăpa din orașul în care trăiește și de a deveni ”cineva”, iar părinții, care i-au insuflat dragostea pentru sport, cred că are toate calitățile necesare pentru a-și împlini visul. „Vreau să fiu campioană mondială, vreau să devin cineva”, a declarat Nur.
Citește și: Mesajul învățătoarei pentru eroul din Mangalia: “Ai învins teama, ai salvat vieți, nu ai învins valurile” | VIDEO