Potrivit sursei citate, mama și tatăl vitreg al fetiței sunt audiați la poliție.

Trupul copilei a fost găsit pe un teren viran din apropierea cimitirului din cartierul Bujac de un câine scos la plimbare de stăpânul său. Omul a sunat imediat la Poliție.

Cei care stau în zonă au spus că, în urmă cu câteva zile, au văzut un fum dens din zona unde a fost găsit cadavrul.

Duminică, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, Pavel Palcu a informat că fetița a fost victima unei agresiuni și a murit din cauza unui traumatism cranio-cerebral cu hematom. Anchetatorii au confirmat că, pentru a acoperi urmele agresiunii, cadavrul a fost incendiat.

Luni, anchetatorii au reușit să-i facă portretul-robot victimei și au făcut apel la populație să sune la 112 dacă o recunosc. În zonă nu a fost raportată nici o dispariție a unui minor, iar polițiștii au luat în calcul și varianta ca trupul să fie al unui copil de altă naționalitate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News