Părintele revoluției cubaneze, ajuns la venerabila vârstă de 88 de ani, a recunoscut într-o scrisoare publică că nu are încredere în SUA, dar că nu respinge totuşi apropierea recentă de Washington. „Nu am încredere în politica Statelor Unite şi nu am schimbat nici un cuvânt cu ei, dar aceasta nu înseamnă în nici un caz o respingere a unei soluţii paşnice la conflicte”, a declarat fostul şef de stat în scrisoarea citită la postul public de televiziune.
Fostul președinte cubanez, care i-a cedat puterea fratelui său Raul, în anul 2006, și-a manifestat sprijinul politicii de destindere a relațiilor cu SUA, după anunțul din ziua de 17 decembrie 2014, care prevedea o apropiere treptată între cele două țări.
Intervenția fostului dictator vine în contextul în care starea de sănătate a liderului cubanez, care nu a mai apărut în public de un an, face obiectul a numeroase zvonuri, multe publicații notând recent că acesta ar fi murit.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!