„Din fiecare gospodărie au fost prezente persoane” la acel priveghi, a spus Klimenko.
Membrii comunității din satul Hroza, regiunea Harkov, participaseră la înmormântarea unui soldat ucrainean din localitate în momentul în care a avut loc atacul. Soldatul fusese înmormântat inițial în Dnipro, dar rudele sale au spus că vor să îl reînhumeze în satul său natal.
Procurorul local Dmytro Chubenko a declarat că văduva bărbatului, fiul și nora lor se numără printre cei care și-au pierdut viața în urma atacului, a relatat agenția de presă Interfax-Ucraina.
„O cincime din acest sat a murit”
Oamenii care participaseră la slujbă se așezaseră la masă când cafeneaua a fost lovită de rachetă.
Șeful regiunii Harkov, Oleg Sinegubov, a descris lovitura ca fiind una dintre „cele mai sângeroase crime” din regiune, adăugând că „o cincime din acest sat a murit într-un singur atac terorist”.
Ministerul ucrainean al Apărării a precizat că în zonă nu există obiective militare și a acuzat Rusia pentru atac. Moscova nu a comentat în mod direct lovitura.
Agenția rusă de presă de stat RIA Novosti a transmis că armata rusă a lansat 20 de lovituri aeriene și de artilerie asupra unor ținte ucrainene din districtul Kupiansk, acolo unde se află și satul Hroza. În relatare nu se precizează însă când au avut loc atacurile, iar satul Hroza nu a fost menționat.
În acest context, analista de securitate și jurnalista ucraineană Maria Avdeeva a declarat la BBC Radio 4 că este posibil ca cineva să fi anunțat armata rusă despre priveghi.
„Putem presupune că cineva a dat informația despre locul și ora adunării acestor oameni. Din ceea ce vedem acum pe canalele de propagandă rusești, circulă informații potrivit cărora s-au adunat militari pentru înmormântare, ceea ce este fals și neadevărat, pentru că aceasta a fost în principal o ceremonie civilă”, a spus Avdeeva.
Casa Albă, Uniunea Europeană și câțiva lideri europeni au condamnat atacul cu rachetă asupra satului din regiunea Harkov.
Între timp, vineri a avut loc un nou atac cu rachete în regiune, fiind lovit orașul Harkov, a anunțat primarul Igor Terekhov. Edilul a declarat la televiziunea ucraineană că un băiat de 10 ani a fost ucis după ce a fost lovită o clădire rezidențială, iar alte 16 persoane au fost rănite.
Foto: Profimedia
ionels • 06.10.2023, 14:33
Tot mai trist pe zi ce trece. Deja sute de mii de ucraineni nevinovati au murit.
DMV75 • 06.10.2023, 13:07
Ce manipulare ordinara! Satul avea 500 de oameni inainte de razboi. Din ce spune sinsitrul de interne a ramas aceeasi populatie? Nimeni nu s-a refugiat desi era chiar pe linia frontului? Si soldatul mort, desigur era membru al comunitatii. Maine vom afla ca de fapt copilul mort era fiul soldatului priveghiat. Iar la priveghi, care de fapt era o petrecere la barul local a soldatior aflati in zona, erau numai civili. Cine va mai crede minciunile cersetori tupeisti ? Poate doar voi intre voi.