Pensiile administrate privat au fost lansate în anul 2007, iar la acel moment toți angajații sub 35 de ani erau înscriși automat în sistem. Ceilalți puteau cotiza voluntar.

Ei bine, în cei zece ani de pensii private obligatorii sumele virate de angajatori au fost în medie de 4.362,1 lei. La această sumă se adaugă 1.267.3 lei, bani câștigați din randamentele investițiilor efectuate de către fondurile de pensii. Din total se scad 213,1 lei, bani care au fost reținuți de către administratorii fondurilor de pensii sub formă de comisioane.

Astfel, fiecare român a acumulat 5.416 lei în contul de pensie privată în zece ani de cotizații.

Potrivit Ministerului Muncii, pensia medie este acum în România 1.024 de lei. Astfel, suma ar echivala cu puțin peste cinci pensii.

Scandalul naționalizării

Pensiile private obligatorii au fost subiectul unui adevărat scandal în acest an. În primăvara acestui an au existat zvonuri că s-ar pregăti naționalizarea fondurilor acumulate în Pilonul II, iar grupul olandez NN – care administrează cel mai mare fond de pensii din România – a trimis notificări clienților prin care îi avertiza de intențiile Guvernului. În acel moment, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a amendat NN, iar autoritățile au negat intenția de a naționaliza banii.

Numai că scandalul s-a declanșat a doua oară, odată cu învestirea Guvernului Tudose. Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor, a spus răspicat că se dorește naționalizarea fondurilor de pensii. Ulterior, acesta și-a cerut scuze.

Tudose lăuda ”randamentul” pensiilor de stat

Între timp, însă, au apărut alte variante, cum ar fi reducerea contribuțiilor către fondurile de pensii sau introducerea posibilității ca angajații să opteze dacă banii se duc la fondurile private sau la stat.

De altfel, premierul Mihai Tudose declara la acel moment că ”randamentul Pilonului 1”, adică al pensiilor de stat, este mai mare decât la pensiile private.

Informația este falsă, deoarece sistemul de pensii de stat nu are niciun randament, deoarece banii nu sunt investiți, ci din cotizațiile salariaților se plătesc pensiile actualilor pensionari. Mai mult, fondul public de pensii se află pe minus, fiind transferate anual de la bugetul de stat 14 miliarde de lei.

În final, s-a renunțat la această măsură. Problema deficitului, însă, rămâne…

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News