Conform aceleiaşi decizii, Marcelica Păun, director al Direcţiei juridice şi administrative, exercită atribuţiile secretarului de stat – şef al Corpului de control al prim-ministrului, până la numirea conducătorului structurii.

Bogdan-Cosmin Ştefan a fost numit şef al Corpului de control al prim-ministrului pe 23 august 2017, printr-o decizie a fostului premier Mihai Tudose.

Și Marius-Iulian Carabulea a fost eliberat, la cerere, din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat, printr-o decizie a premierului interimar Mihai Fifor.  Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

Marius-Iulian Carabulea a fost numit secretar general adjunct al Guvernului pe 16 octombrie 2017.

Nu este prima decizie luată de Fifor, de la preluarea interimatului. Gigi Dragomir a fost numit în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) printr-o decizie a premierului interimar Mihai Fifor, după ce acesta fusese demis de premierul Mihai Tudose, în decembrie anul trecut.

De asemenea, Mihai Fifor a decis eliberarea din funcție a chestorului şef de poliţie Bogdan Despescu din funcţia de inspector general, cu rang de secretar de stat, al Inspectoratului General al Poliţiei Române. Tudose refuzase să facă acest lucru, ceea ce a produs criza politică în urma căreia și-a pierdut sprijinul politic și a demisionat din funcția de premier.

Citește și: AUDIO/ Klaus Iohannis a întrerupt emisia unui post de radio. Pauzele prea lungi din discurs au dat peste cap sistemul de siguranță

Urmărește-ne pe Google News