Actualul șef al Casei Regale, în vârstă de 70 de ani acum, a dezvăluit motivul pentru care nu a avut copii.

„Aşa a fost destinul meu. M-am căsătorit foarte târziu. Şi-n plus, dacă aş fi avut copii ar fi fost imposibil să fac tot ce am făcut până acum. Am considerat că am 22 de milioane de copii şi trebuie să mă ocup de ei mai întâi. De fapt, m-am gândit că n-o să mă căsătoresc niciodată, ca idee. Eram foarte relaxată, mă împăcasem cu asta. Şi a venit el… (n.r. Principele Radu)”, a povestit Principesa Margareta la un moment dat, potrivit VIVA.

Cei doi s-au întâlnit prima oară în ianuarie 1990, când Radu Duda a participat la o acțiune caritabilă a fundației ce poartă numele fiicei Regelui Mihai.

„Însă, în acel moment, povestea de dragoste dintre cei doi părea imposibilă datorită barierei pe care o clădea identitatea Principesei”, a relatat România Liberă, citată de VIVA!.

Principesa Margareta și Radu Duda s-au revăzut de-abia peste 4 ani, în data de 28 martie 1994, la Paris, la înmormântarea lui Eugen Ionesco, celebrul dramaturg francez de origine română.

„S-au despărţit şi au mers fiecare pe drumul său până când destinul avea să îi facă din nou să se întâlnească la înmormântarea lui Eugen Ionesco. Principele Radu a aflat de moartea lui Ionesco pe când se întorcea în România de la un festival de teatru din Africa.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

A decis să facă o escală la Paris şi să rămână câteva zile în oraş pentru a participa la funeralii. La înmormântare a participat şi Principesa Margareta alături de părinţii săi. În cadrul trist al evenimentului, a avut loc prima discuţie pe care tânărul actor a avut-o cu moştenitoarea tronului din România”, mai menționa ziarul.

 „Momentul decisiv pentru povestea de dragoste a Principesei şi a lui Radu Duda a fost întâlnirea de la dineul ţinut după moartea lui Cornelui Coposu. Aici s-au întâlnit din nou, au vorbit şi au ajuns să se cunoscă mult mai bine. Acesta a fost începutul unei relaţii frumoase”, s-a scris despre idila celor doi.

În 1996 a cerut-o de soție

 “Mă duceam la metrou şi dădeam telefon cu cartele pentru că nu existau telefoane mobile, iar eu nu aveam telefon unde stăteam“, povestea Principele Radu în cadrul unui interviu mai vechi. La începutul anului 1996, Radu Duda a cerut-o de soție pe fiica cea mare Regelui Mihai.

Cum a reacționat Regele Mihai

”Principesa Moştenitoare a organizat o întâlnire cu Regina Ana şi ne-am întâlnit undeva pe malul lacului, într-o cafenea. Regina Ana, foarte voluntară, a venit îmbrăcată cu o pufoaică şi cu nişte ghete. A fost foarte directă şi n-a fost nevoie de prea multe explicaţii, a înţeles despre ce era vorba“, a povestit Principele Radu.

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis
Recomandări
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

După alte două luni, la Geneva, afla şi Regele Mihai I despre legătura lor de suflet. „N-a spus mare lucru. Mi-a arătat doar păsărelele pe fereastră, în grădină, în loc de răspuns“, îşi aminteşte soţul Principesei  Margareta.

b8c2e61552d7314613c5b31a8c4481a6Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„După două-trei luni, ne-am întâlnit tot la masa de prânz şi Regina l-a întrebat: `Michael, ai un răspuns pentru aceşti doi copii din faţa noastră?. Şi el a răspuns: Da“. Logodna oficială a avut loc pe 10 iunie 1996, data aniversării căsătoriei Regelui şi Reginei.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI