În vârstă de 4 ani, Iris Anna a topit inimile internauților, după ce aceștia au văzut poza postată de mama sa pe rețelele de socializare.

“Ce fericire. Atât de perfectă!”, a notat Nicoleta Cârjan sub fotografia alb-negru care o înfățișează pe micuța Iris Anna.

În scurt timp, sute de oameni au reacționat la această postare, toată lumea declarându-se “fermecată” de frumusețea “micuței prințese”.

“Seamănă leit cu regina Ana!”, a scris un alt internaut.

Iris Anna s-a născut pe 9 februarie 2016, în urma relației pe care fostul principe Nicolae a avut-o cu Nicoleta Cârjan.

Se spune că relația dintre cei doi a dus la ruptura dintre Nicolae și Casa Regală a României. Aflat, în acel moment, al treilea în ordinea ierarhică la sucesiunea dinastică, lui Nicolae i s-a retras titlul de principe și a fost exclus din Linia de Succesiune la Coroana României.

La început, fostul principe nu a recunoscut că este tatăl fetiței, însă în mai 2019, în urma testului de paternitate, acesta a confirmat și a anunțat că își asumă responsabilitatea legală.

Decizia a fost luată la 1 august 2015 de către bunicul său, Regele Mihai I al României.

FOTO: Nicolae al României – Facebook

 
 

Urmărește-ne pe Google News