Luminița Nicolescu-Lovin a ajuns în urmă cu două decenii în Spania,
pentru un alt viitor. Mai exact în sudul țării, pe însorita Costa del Sol. Este fiica lui George Nicolescu, 71 de ani, cunoscutul cântăreț nevăzător de muzică ușoară, recunoscut pentru diverse șlagăre, printre care și „Mai avem nevoie și de iarbă”,și „Foaie verde, spic de pâine”.

Luminița și soțul ei, alături de fiica sa de la liceu și de băiețelul de la gimnaziu, au naționalitate spaniolă. De zece ani lucrează în industria hotelieră. Mai exact se ocupă de închirierea de case pe durata anului pentru turiști. Imobilele aparțin unor proprietari, de care familia Nicolescu-Lovin au grijă și administrează închirierile.

Românii formează cea mai numeroasă comunitate de străini de pe teritoriul Spaniei, conform cifrelor oficiale prezentate la finele lui 2020 de către Ministerul Incluziunii, Securității Sociale și Migrației, citate de G4Media.ro. Adică 1,1 milioane de români, cetățeni cu reședința declarată pe teritoriul țării din totalul populației de 47 de milioane.

În business de 10 ani

„Închiriem prin intermediul Booking, iar casele și apartamentele sunt proprietatea norvegienilor, 90 la sută. Avem proprietăți pe o arie de 40 de kilometri, din Fuengirola până la Puerto Banus. De zece ani, facem această afacere. Soțul, român și el, este, de asemenea, implicat în așa ceva, el se ocupă de mentenanța caselor, de la amenajarea piscinei și grădinărit până la a veni și a interacționa cu clienții care vin să închirieze”, a povestit ploieșteanca pentru Libertatea.

Famlia Nicolescu-Lovin are în grijă mai multe locuințe din Costa del Sol

„Tata vede realitatea lui, e patriot”

Femeia s-a amuzat atunci când a explicat de ce a ajuns în Spania:

„Ne-a luat valul, iar viața e mai frumoasă la Marbella. A venit cumnata fratelui, apoi fratele meu, am urmat eu, soțul, sora soțului. Tata? Tata e român get-beget, vine stă o lună și atât. Nu am putut să-l convingem să rămână aici. Pentru el există casa lui, lângă stadionul Petrolul din Ploiești, e foarte patriot. Cum zice fratele meu: «Vede realitatea lui». Nu vede diferența dintre România și Spania. Trăiește în lumea lui, fiind nevăzător, nu are cum să vadă viața la fel ca noi. A avut-o pe mama mereu, care a avut grijă de el. Pentru mine e ceva normal ca tata să fie nevăzător, după atâția ani, așa cum băiețelul meu e alergic la gluten”.

„La noi nu-mi găseam locul”

Și Luminița, și bărbatul ei au lucrat la început, o bună perioadă, într-o casă din această zonă a Andaluziei. „Am avut noroc că am dat peste o familie foarte bună, ei ne-au ajutat să ne luăm o casă a noastră. Fetița s-a născut când lucram în acea casă. Dar când a venit și băiatul pe lume, am zis să avem afacerea noastră. Tata fiind în turnee, tot timpul, cu mama alături, eu și fratele meu am crescut singuri. De aceea mi-a fost ușor să mă adaptez în străinătate. Eu n-am plecat din România din cauza economice, dar acolo nu-mi găseam locul”, a mărturisit femeia.

Întreaga familie Nicolescu-Lovin foto: arhiva personală

„În România oamenii vor să pară mai mult decât sunt”

Nu ia în calcul să se întoarcă în țară decât în vacanță, chiar dacă, a comentat ea, turismul este pe o pantă descendentă din cauza noului coronavirus și a regulilor impuse de pandemie.

„Nu m-aș întoarce în România și dacă aș avea trei case acolo. Mă gândesc și la viitorul copiilor. Lor le place viața din Spania, cel mult să stăm o lună în vacanță, la Ploiești. Eu am fost obișnuită să lucrez orice. Spre deosebire de România, unde chiar mă dezamăgește mentalitatea, fiindcă oamenii vor să pară mai mult decât sunt. Românul are ultima mașină, ultimul telefon, dar poate nu are ce pune pe masă”, este părerea Luminiței Nicolescu.

Turism pe tobogan

Pandemia a afectat și turismul de pe Costa del Sol, o destinație de top de vacanță a Europei.

Turismul a suferit din plin în ultimul an

„Nici măcar proprietarii caselor nu au mai venit aici. Maximum 10 la sută dintre cei cu care lucrăm pe bază de comision, norvegieni, au sosit la Marbella și asta în octombrie 2020, când începe sezonul golfului. Țin legătura cu noi ca să avem grijă de proprietăți, cu toate că merge totul foarte greu. Sunt foarte puțini români care au făcut rezervări, două perechi în ultimul an, în rest, englezi și scandinavi. Dar, uite, deja e jumătatea lunii iunie, iar pentru iulie nu avem nicio rezervare. Până să înceapă pandemia acest lucru era de neconceput”, a povestit românca.

În prezent, ea și soțul strâng banii, aproximativ 250.000 de euro, pentru o casă cu trei camere și teren, locuind la Fuengirola, într-un apartament de două camere.

 
 

Urmărește-ne pe Google News