Fericire mare în familia senatorului PSD Niculae Bădălău. Acesta a anunțat că fiica sa, sabina, a fost cerută în căsătorie și a primit inelul de logodnă de la iubitul ei, Răzvan. ceremonia a avut loc la malul mării, într-o atmosferă de vis. Sabina, fiica senatorului Nicolae Bădălău, a radiat de fericire alături de viitorul ei soț, dar și de familie și de prietenii apropiați.
„Ziua de ieri a fost una dintre cele mai importante zile din viața fiicei mele și implicit a noastră, a familiei.
Într-o atmosferă caldă, într-un grup restrâns de prieteni, am trăit emoţia unui eveniment minunat.
Sabina, fiica mea, a primit ceea ce cred că aşteaptă fiecare fată să primească – o dată în viaţă – cererea în căsătorie și inelul de logodnă. O după-amiază frumosă de august, de care îşi va aminti mereu cu lacrimi de bucurie și speranță.
Bine ai venit în familia noastră, Răzvan! Dumnezeu să vă ajute ca împreună să faceți cel mai important pas din viaţa unui om – familia!
Cât despre noi, părinţii, vom fi mereu alături de voi, și vom veghea ca zâmbetul vostru să nu dispară niciodată! Vă iubim, copii frumoși!”, a transmis Niculae Bădălău pe o rețea de socializare, acolo unde a postat și câteva imagini de la ceremonie.
Senatorul Niculae Bădălău este tatăl lui Gabi Bădălău, care este căsătorit cu solista Claudia Pătrășcanu.