Fiica propagandistului rus Vladimir Soloviov, Ekaterina Soloviova, s-a pronunțat împotriva deciziei Curții Supreme din Rusia de a cataloga „Mișcarea Internațională LGBT” drept una extremistă, scrie publicația independentă Verstka, citată de The Insider.
„Ador teatrul absurdului, dar aceasta este o glumă bolnavă. Recunoaștem organizații inexistente, inofensive, ca fiind extremiste, iar noi oferim recepții pentru Hamas la Kremlin. Chiar și Orwell ar fi vomitat”, a scris Ekaterina Soloviova într-un mesaj postat pe rețelele sociale, cu referire la scriitorul George Orwell.
„Aș dori să vă reamintesc că (Rusia) încă pedepsește violența domestică doar cu amenzi”, a mai scris Soloviova.
Vladimir Soloviov, moderatorul cele mai importante emisiuni de la televiziunea publică, este principalul propagandist al Kremlinului. Emisiunea sa preia în mod constant discursul lui Vladimir Putin, în vreme ce aduce invitați care amenință statele NATO, inclusiv România, cu atacuri.
Departamentul de Stat al SUA l-a descris ca fiind „cel mai energic propagandist al Kremlinului din prezent”. Novaia Gazeta, un ziar rusesc independent condus de Dmitri Muratov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2021, a spus că principalele metode de lucru ale lui Soloviov sunt „discursul urii, țipetele, insultele personale și umilirea”.
Pe 23 februarie 2022, cu o zi înainte de începerea invaziei Rusiei, Soloviov a fost sancționat de Uniunea Europeană și i s-a interzis accesul în țările UE atât timp cât sancțiunile rămân în vigoare. Toate activele sale din UE au fost înghețate.
Fiica lui Soloviov este însă o critică declarată a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, cere ajutor pentru Kiev și pentru rușii care nu doresc să fie mobilizați, realizează spectacole feministe de teatru și locuiește la Moscova.
În fiecare an, de ziua ei de naștere, ea publică o postare pe Instagram în care face apel la donații pentru organizația împotriva violenței domestice Nasiliu.net și pentru proiectul pentru drepturile omului OVD-Info.
De-a lungul timpului, Soloviova a evitat să comenteze relația cu tatăl ei și activitatea sa de creație, spunând că era îngrijorată de siguranța participanților la proiectele sale.
„Cel mai important lucru pentru mine în acest caz este siguranța colegilor mei, care se confruntă deja tot timpul cu nedreptatea și îngustimea minții. Nu am nimic de ascuns, dar a vorbi despre tatăl meu acum înseamnă să mă pun în pericol nu numai pe mine și familia mea, ci și pe prietenii și colegii mei”, a spus ea.
Curtea Supremă rusă a interzis joi, 30 noiembrie, pentru extremism „mişcarea internaţională” LGBT+, precum şi toate „filialele” acesteia în Rusia, în plin viraj ultraconservator al acestei ţări, relatează agențiile Reuters și AFP, preluate de Agerpres.
Judecătorul şi-a citit verdictul în faţa presei, după o audiere în spatele uşilor închise, precizând că decizia va intra în vigoare „imediat”.
Audierea a avut loc fără apărător, în Rusia neexistând vreo organizaţie cu acest nume, însă decizia Curţii Supreme duce la interzicerea oricărui grup care apără cauzele LGBT+.
Apărătorii drepturilor omului se tem că decizia pune bazele unei persecuții mai intense a persoanelor LGBT.