Tribunalul Bucureşti va judeca cele două contestaţii în datele de 25 şi 29 august, informează Agerpres.
Acţiunea vine după ce unul dintre avocaţii familiei Voiculescu, Maria Vasii, a anunţat miercuri că va fi atacată decizia instanţei de punere sub sechestru a mai multor bunuri, printre care se află şi imobilul din str. Bucureşti – Ploieşti nr. 25-27, unde funcţionează televiziunile din trustul Intact.
Omul de afaceri Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, săptămâna trecută, pentru spălare de bani, în dosarul privatizării ilicite a Institutului pentru Cercetare Alimentară (ICA). Voiculescu s-a predat, vineri seara, fiind încarcerat la penitenciarul Rahova.
Dan Voiculescu şi a fost trimis în judecată în acest dosar la începutul lunii decembrie 2008, fiind acuzat că în urma acestei privatizări a produs un prejudiciu de peste 60 de milioane de euro.
Pe lângă Dan Voiculescu, au mai fost condamnate alte 11 persoane, printre care Gheorghe Mencinicopschi, fost director al Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), Corneliu Popa, fost director la Agenţia Domeniilor Statului, Sorin Pantiş, fost ministru al comunicaţiilor şi director general executiv la Grivco.

 
 

Urmărește-ne pe Google News