Noii vicepreședinți ai filialei USR Bucureşti sunt Florin Cobzac, Andreea Vasilescu, Vlad Gheorghe și Marian Bumbar. Din noua echipă a Biroului municipal mai fac parte Mihai Daneş, Cristi Ghica, Adrian Alexandru, Ştefania Petre, Ana Maria Ciceală, Cristian Roşu, Marius Gheorghe și Andrei Bogdan. Pentru cele 12 locuri din Biroul Municipal au candidat 44 de membri USR, se arată într-un comunicat al USR.

Alături de Roxana Wring pentru postul de președinte al filialei au candidat alți trei membri USR, respectiv Dumitru Dobrev, Marie-Louise Sebe și Alexandru Cristian Surcel. Roxana Wring a fost aleasă cu 59 de voturi din cele 97 valabil exprimate.

Noua președintă a filialei, Roxana Wring, și-a propus ca USR trebuie să devină pentru bucureșteni partidul administrației publice incoruptibile și competente.

”PSD lasă în urmă un dezastru de proporții: un oraș a cărui infrastructură este aproape de colaps, un buget secătuit de pomeni electorale și o administrație opacă, politizată, incompetentă. USR trebuie să fie vârful de lance al luptei anti-PSD, este de datoria noastră să luptăm pentru salvarea Bucureștiului. Suntem singurul partid care o poate face. Vom construi o organizație puternică, creând coeziune internă și insistând pe reguli și proceduri clare, și vom elabora un program politic, USR București 2020, credibil, cu obiective specifice, măsurabile, accesibile, relevante și încadrate în timp”, a declarat Roxana Wring.

În cadrul alegerilor interne de duminică au fost aleși și noii membri ai Comisiei de Arbitraj (Mihai Badea, George Olteanu, Mihnea Bărbulescu, Serban Anghel, Mugurel Frumuşelu) și Comisiei de Cenzori (Elena Radu, Bogdan Ghica, Adriana Milcov).


Adevărații șefi ai grupării din CASMB erau trei funcționare care „disciplinau” pe oricine adera, inclusiv pe șefii Casei- dosar


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News