O înregistrare video publicată pe contul de Twitter al platformei turce de analiză militară Diplomatik Strateji arată un convoi militar care transportă spre estul Ucrainei sisteme de rachete. Din câte se observă în filmare, cel mai probabil sunt rachete S-300.
Potrivit Diplomatik Strateji, citat de Digi 24, convoiul s-ar îndrepta spre Donețk, aflat sub controlul separatiștilor. Este însă puțin probabil ca destinația să fie această zonă de conflict, ci mai degrabă bastionul de maximă importanță strategică și economică al forțelor guvernamentale de la țărmul Mării Azov: portul Mariupol, situat în regiunea Donețk.
Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) s-a întrunit luni, 26 noiembrie, pentru a aproba legea marțială impusă de președintele Petro Poroșenko, decretul fiind deja semnat de acesta.
La ședință sunt prezenți 338 de deputați, din 450, iar pentru ca legea să treacă în plen este nevoie de 226 de voturi (jumătate+1).
Legea marţială a fost impusă în Ucraina, după ce preşedintele Petro Poroşenko a semnat decretul, la o zi după ce Rusia a deschis focul şi a sechestrat trei nave militare ale sale.
Decretul a intrat în vigoare, iar măsura este prevăzută să dureze 60 de zile, din 26 noiembrie, ora 14.00, şi este valabil până în 25 ianuarie, ora 14.00.
Legea Marţială a fost impusă în Ucraina în urma deciziei luate de Consiliul de Apărare şi Securitate Naţională.
Află ce înseamnă legea marțială, adoptată de președintele Ucrainei după recentul conflict cu Rusia.