Filmările care au fost ținute secrete timp de patru ani:

UPDATE: ISU confirmă că a filmat imaginile de la Colectiv, într-o conferință de presă, susținută după ce Libertatea a publicat imaginile, ținute la secret timp de patru ani.

În timpul conferinței, șeful Inspectoratului pentru Situații de urgență București-Ilfov, Orlando Șchiopu, care a intervenit la clubul Colectiv după incendiul din 30 octombrie 2015, a spus că știa despre existența acestei înregistrări, însă nu a văzut-o niciodată până în momentul în care ziarul a publicat-o.

Prim-adjunctul șefului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Cristian Radu, a fost întrebat joi, de un jurnalist, dacă ar putea răspunde penal pentru că a văzut acest film – care constituie mijloc de probă în anchetă și putea ajuta la aflarea adevărului – și nu l-a dat procurorilor. Colonelul Cristian Radu a răspuns tranșant: ”Nu!”, apoi a completat: „Nu, dar dacă va fi nevoie, voi răspunde penal”.

Conducerea IGSU a susținut, în conferință, că imaginile nu au fost date procurorilor și Corpului de control al Guvernului deoarece nu au fost cerute în mod expres. Totuși, într-o ordonanță emisă pe 31 octombrie 2015, la o zi de la incendiul din Colectiv, procurorii au anunțat că vor căuta toate înregistrările audio/video cu imagini de la tragedia din clubul Colectiv.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

„Identificarea tuturor camerelor de luat vederi aparținând autorităților publice, persoanelor juridice, persoanelor fizice și obținerea de la acestea a înregistrărilor audio/video cu imagini conținând incendiul de la imobilul în cauză”, se arată în ordonanță.

Urmărește conferința de presă AICI.

UPDATE:În cadrul emisiunii Adriana Nedelea LA FIX, Gabriel Popescu, supraviețuitor al incendiului, a declarat că „imaginile confirmă ceea ce supraviețuitorii susțineam. (…) Nu a fost o acțiune organizată”.

Mihai Grecea, un alt supraviețuitor al tragediei, a afirmat că imaginile arată modul „lipsit de responsabilitate în care s-a acționat”.

Gabriel Popescu, supraviețuitorul de la Colectiv care a sunat prima dată la 112 pentru a anunța izbucnirea incendiului din clubul bucureștean, a urmărit imaginile ISU ținute ascunse și spune că a retrăit acele momente.
”Aceste imagini confirmă ceea ce noi, supraviețuitorii, susțineam” .

Bogdan Moleșag, unul dintre supraviețuitorii incendiului din Colectiv, a declarat în cadrul emisiunii „Adriana Nedelea la FIX” că filmările secrete din timpul intervenției pompierilor completează un tablou dureros, la patru ani de la tragedia soldată cu moartea a 65 de tineri.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Valter Sienerth, tatăl lui Radu, unul din tinerii care au murit la Colectiv, spune că fiul său a fost un patriot și nu crede că România o să fie mai bine, după ce a văzut imaginile difuzate de Libertatea

După ce a văzut pe Libertatea.ro imaginile ascunse timp de 4 ani, Irina Chelba, sora lui Alexandru Chelba unul dintre tinerii care au murit în incendiul de la Colectiv, a mărturisit că imaginile filmate de ISU și difuzate de Libertatea i-au stârnit furie și speră ca publicarea filmării să schimbe ceva.


  • Din respect pentru victime redacția a decis să blureze fețele celor aflați în agonie și ale morților. Am considerat că interesul public ca oamenii să știe adevărul nu va fi afectat, în condițiile în care relevant este felul în care au acționat salvatorii în primele zeci de minute, intervenție care, până astăzi, a fost ascunsă de către ISU și IGSU, două structuri ale Ministerului de Interne.  
  • În rest, filmul este prezentat integral, așa cum a fost realizat el chiar de către salvatori.

Pentru că în imaginile filmate de Departamentul de Informare și Relații Publice al ISU se vedea altceva decât versiunea care fusese comunicată oamenilor, anume că intervenția de salvare a vieților a fost impecabilă, aceste imagini nu au fost făcute publice niciodată!

Mărturia pentru Libertatea a ofițerului de pompieri care a furnizat filmările:
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

De ce a dat filmările?

Ofițerul de pompieri care a decis, acum câteva zile, să ofere imaginile redacției este dintre cei care, în urmă cu 4 ani, după incendiul de la Colectiv, a fost afectat de descoperirile ”Gazetei Sporturilor”.

Atunci, echipa de investigații care lucrează acum la GSP și Libertatea, a dezvăluit că, în ciuda a ceea ce susțineau autoritățile, pompierii au știut de situația Clubului Colectiv. Cu mai mult de o lună înainte de incendiul devastator, ISU București primise, din partea altui organizator de concerte, o cerere pentru a asigura protecția în același sediu la un concert și mai mare!

După investigația de presă, mai mulți șefi au fost demiși, iar alții au fost schimbați din funcții.

”Chiar dacă nu ne-a convenit ce ați scris atunci, ați scris adevărul! Iar acum, apropo de toate audierile de la Parchet și de apropierea a 4 ani de la eveniment, am simțit că e normal ca publicul să știe tot adevărul ca să se închidă cercul”, a explicat ofițerul de pompieri, care a cerut păstrarea confidențialității asupra numelui său.

În afara acestui om, cu o mărturie sub anonimat, celelalte autorități, inclusiv din conducerea DSU, au confirmat cu nume și prenume că filmul a fost păstrat secret și pentru ele.

După ce s-a realizat ce conțin, filmările colegului meu nu au fost văzute decât de către un grup mic de ofițeri superiori, nu au fost folosite nici la analizele interne, nu au fost date Corpului de Control al Guvernului Cioloș și nici procurorilor.

Ofițer de pompieri

Cum s-au întâmplat lucrurile?

Vineri, 30 octombrie 2015, la ora 22:32, Gabriel Popescu, un tânăr de 36 de ani, a ieșit în fugă din clubul Colectiv și a sunat la 112. El a reclamat un incendiu cu victime. În cele 11 minute care au urmat, la 112 s-au înregistrat 78 de apeluri!

Polițiștii de la Secția 14 poliție au venit primii, la 22:37. La 22:43 au ajuns, în aproape același timp, o mașină de la Ambulanța București și primele echipaje de la ISU București Ilfov.

În această primă echipă a fost și un subofițer pompier de la departamentul de Informare, care imediat a început să filmeze.

”Intervențiile importante se filmează la București, pentru că cei de acolo sunt de serviciu 24 de ore din 24. De regulă, o parte dintre imagini sunt făcute publice, iar filmările integrale sunt analizate ca să îmbunătățim intervențiile”, a explicat ofițerul. 

În acest caz însă, imaginile nu și-au urmat cursul normal.

Au văzut, s-au speriat, le-au ascuns. ”Pop a dus un CD lui Arafat”

”La câteva zile, Centrul Național Operațional din IGSU a cerut filmările. Când le-au văzut, ei au stopat orice folosire a lor pentru că arătau haos, lipsă de organizare și de preocupare a salvatorilor pentru viața umană. Imaginile arătau cu totul altceva decât ISU, IGSU și DSU pretinseseră oficial”, explică ofițerul.

Cele 20 de minute filmate imediat după cel mai mare dezastru din istoria recentă a României n-au fost făcute publice și nu au fost analizate.

Când, în ianuarie 2016, corpul de Control al Guvernului Cioloș a început evaluarea intervenției de la Colectiv, sursa susține că ”generalul Gheorghe Pop i-a dus un CD lui Raed Arafat, care, realizând ce arată imaginile, a spus să rămână la el. Dar Arafat n-a știut că mai există copii”.

Gheorghe Pop fusese adus din Harghita, imediat după destituirile din noiembrie 2015, și numit pentru câteva luni șeful ISU București Ilfov. 

Pensionat între timp și retras acum în comuna natală Sărmaș, Gheorghe Pop a spus inițial că ”m-am retras, nu mai sunt militar, ci doar un pensionar așa că nu vreau să vorbesc”.

El a acceptat apoi să povestească ce-și amintește.

Doar am auzit o discuție despre un filmuleț, dar nu l-am cerut, nu l-am văzut, nu fusese făcut în perioada mea și nu mă bag în lucruri de care nu răspund, așa am făcut în toată cariera mea și de aceea mi se spune Gică Regulament, că respect regulile.

Gheorghe Pop:

Arafat: ”Din verificările mele, un astfel de film nu a ajuns la DSU”

Rugat să detalieze unde a auzit despre film, Pop a spus ”parcă în curte la ISU, la o cafea”.

Întrebat dacă e adevărat că a vorbit despre film cu Raed Arafat, generalul pensionar Pop a negat: ”Am discutat aproape săptămânal cu domnul secretar de stat Arafat, dar niciodată despre acest film, nu i l-am dus”.

Filmările secrete făcute la Colectiv de pompieri și ascunse până azi publicului, Guvernului și procurorilor! ”Nu le-au luat nici măcar pulsul!”
Raed Arafat (Foto: Hepta)

Libertatea l-a contactat pe Raed Arafat. Secretarul de stat a spus că nu poate vorbi și a rugat să i se trimită întrebările pe telefon: 

-Aveți cunoștință, vă rugăm, de o filmare a ISUBIF cu intervenția de la Colectiv?
-Nu.

-Unele intervenții se filmează, nu vi s-a spus că a fost filmată?
-Nu, nici nu am văzut așa ceva, din ce îmi amintesc.

-Unul dintre pompieri susține că generalul Pop v-a adus un CD cu această filmare.
-Nu-mi amintesc și am să verific, dar așa ceva nu-mi vine în minte!

(revine)
-Din verificările mele, un astfel de film nu a ajuns la DSU și nici nu mi-a adus dl. Gen. Pop așa ceva, am verificat inclusiv cu dânsul!

Șeful Corpului de Control: ”L-au ascuns de noi și, mai grav, de procurori”

Libertatea l-a contactat și a avut ieri o întâlnire cu șeful corpului de control al Guvernului Cioloș, Valentin Mircea, cel care a coordonat raportul asupra intervenției de la ”Colectiv”, un raport critic elaborat în martie 2016 și în care au consemnat, printre altele că:

  • ”A fost în mare parte o acțiune necoordonată”
  • ”Au existat elemente de improvizație din partea autorităților”.

La acea vreme, Raed Arafat a contrat dur raportul, făcându-i amatori pe cei care s-au ocupat de el. Șeful DSU a cerut rescrierea raportului. 

Filmările secrete făcute la Colectiv de pompieri și ascunse până azi publicului, Guvernului și procurorilor! ”Nu le-au luat nici măcar pulsul!”
Valentin Mircea, șeful corpului de control al Guvernului Cioloș (Foto: Hepta)

Astăzi revenit la practicarea avocaturii, Valentin Mircea a refuzat să rescrie atunci concluziile, a rămas la constatările reieșite din faptele culese de oamenii săi, iar acum, la vestea filmărilor ascunse, se declară șocat și susține că ”niciodată nu am știut că există un astfel de film al intervenției, făcut chiar de către pompieri, și că el ar arăta așa ceva”.

Dacă filmul există, înseamnă că cei care l-au făcut l-au ascuns de noi și, mai grav, de procurori. Cum poate funcționa un stat în condițiile în care instituții ale sale ascund altor instituții ceea ce ar trebui, de fapt, să fie public?!

Valentin Mircea, fost șef al Corpului de Control al Guvernului Cioloș:

Din discuțiile purtate cu avocații din dosarul ”Colectiv”, care se judecă din 2016, nici unul dintre ei nu știe ca la dosar să fie o astfel de filmare. ”Nici nu este la dosar!”, susține ofițerul de pompieri care cunoaște felul în care au fost pitite cele 20 de minute.

Dar ce conține această filmare și ce arată ea, de a fost ascunsă atâta timp și cu atîta persistență?

În 20 de minute de filmări, niciun om nu e resuscitat

Filmarea este realizată cu o singură cameră. Ea este, uneori, oprită de pompierul-cameraman și repornită atunci când își schimbă locul. 

La un moment dat, pompierul se urcă chiar pe una dintre mașinile colegilor săi, ca să aibă o perspectivă mai bună. Când operațiunile de salvare sunt un succes, aceste imagini devin publice.

Imaginile încep în jurul orei 22:43, în momentul în care omul a ajuns acolo cu primul echipaj ISU-SMURD, durează 20 de minute, dar nu se încheie la ora 23:03, ci mai târziu, din cauza pauzelor de filmare

Acestea sunt filmările la care nimeni n-a avut acces, faptele care relatează ce s-a întâmplat dincolo de cordonul unde presa a avut permisiune să ajungă. Imaginile pompierului încep în fața fostei fabrici Pionierul, continuă în fața clubului Colectiv și se termină în club.

Pompierul s-a plasat aproape de ieșirea din containerul pe unde, inițial, oamenii au reușit să fugă, iar mai apoi trupurile tinerilor din club s-au transformat într-un uriaș dop uman, surprins de foc.

Minutul 00:00 – Când sosește primul echipaj de intervenție

Cameramanul-pompier a început filmarea în Piaţa Bucur, la intrarea în fosta fabrică „Pionierul”, unde se văd o maşină de pompieri, una de SMURD şi o ambulanţă albă. 

Prima victimă din cadru zace pe caldarâm. Este inertă, cu mâinile pe piept. În gangul din interior ce duce spre clubul Colectiv, mai exact spre intrarea alcătuită dintr-un container, se găsesc mai mulţi pompieri şi agenți de poliţie. 

Printre ei, câțiva tineri arși se îndreaptă singuri, pe picioarele lor, spre ieşirea din curtea fostei fabrici.

Minutul 01:23 – Trupurile aflate în agonie, amestecate printre cele moarte, sunt ignorate de echipajele de salvatori

O maşină de pompieri se oprește în faţa gangului ce duce la intrarea în Club. 

În faţa containerului se văd victimele în viaţă care stau pe asfalt, sprijinite de zidul clădirii. Alte victime, cu trupurile contorsionate pe asfalt și cu hainele și pielea topite, agonizează. Unii oameni sunt încă în viață.

Printre ei, un du-te-vino de pompieri, poliţişti, jandarmi şi agenți de poliţie locală, fără ca cineva să se preocupe de victime. 

Nu mai aveai ce să stingi. Focul din club era stins, mai rămăsese fum, trebuia să te ocupi de oamenii din exterior. Nu le-au luat nici măcar pulsul, nu s-au aplecat spre ei și acest lucru a fost imediat vizibil când șefii au văzut imaginile și, practic, filmarea a fost ascunsă tuturor.

Ofițerul de pompieri care a furnizat Libertății imaginile:

În secvențe apar doi poliţişti care susţin o fată ce abia se mai ține pe picioare şi o duc spre ambulanțele din afara curţii.

În majoritatea cazurilor, civilii sunt cei care merg la victime şi încearcă să le ajute. Tot ei sunt cei care le cară, cu mâinile goale, spre ambulanţe.

E important de precizat: odată scoase din apropierea cluburilor,  victimelor li se asigura asistența medicală în zona ambulanțelor. Problema, conform mărturiei ofițerului, este aceea că pompierii nu au știut să acționeze până acolo, într-un moment într-adevăr de mare tensiune.

În minutul 2:50, în imagini apar primii pompieri care transportă o victimă arsă.

Filmările secrete făcute la Colectiv de pompieri și ascunse până azi publicului, Guvernului și procurorilor! ”Nu le-au luat nici măcar pulsul!”
Rănit cărat pe brațe de jandarmi și polițiști

O ţin ca pe un sac, de mâini şi de picioare. Tot cu mâinile goale cară victime şi jandarmii, ajutaţi de poliţiştii locali.

”Pompier prin stație: Planul Roșu l-a activat cineva?”

Nu se vede niciun pompier care să verifice semnele vitale ale trupurilor inerte și arse, dacă mai respiră sau nu, sau să încerce manevre de resuscitare la faţa locului. Calificați sau nu ca paramedici, pompierii au obligația să acționeze ca salvatori.

În caz de intoxicație cu fum, pompierii trebuie să scoată victima din mediul cu fum, să evalueze nivelul de conștiență și funcțiile vitale, cu începerea manevrelor de resuscitare cardio-respiratorie dacă este necesar.

Buletin Informativ al pompierilor, ISU București, Col. ing. Adrian-Ovidiu Onofrei:

Minutul 05:15 – Victimele sunt scoase pe paleți

Filmările secrete făcute la Colectiv de pompieri și ascunse până azi publicului, Guvernului și procurorilor! ”Nu le-au luat nici măcar pulsul!”
Victimă, cărată pe un palet de polițiști și jandarmi

Abia apoi apare prima targă cu care este cărată o victimă aproape carbonizată. În lipsa altor tărgi, oamenii arşi sunt urcaţi pe paleţi şi duşi până la ambulanţe. Picioarele lor se bălăngăne în gol.

Filmările secrete făcute la Colectiv de pompieri și ascunse până azi publicului, Guvernului și procurorilor! ”Nu le-au luat nici măcar pulsul!”
Captură din filmul publicat azi de Libertatea cu trei civili, printre care și cântărețul Adrian Despot (dreapta, cu fața), și doar un pompier cărând un rănit pe un palet de lemn

În minutul 5:56 apare în imagini pentru prima oară un pompier care verifică pulsul unei victime pe care au scos-o din club, pe jumătate târând-o pe jos. La 6:50 pompierii încep să care şi ei victimele pe paleţi, spre ambulanţe.

În general focul are o dimensiune incontrolabilă. Însă, aici nu e vorba de foc. Focul a fost stins imediat. A fost vorba de decizii pentru care nu ești pregătit. Decizii de transport a unor persoane afectate… în număr foarte mare și rapid.

Ofițerul de pompieri care a furnizat Libertății imaginile:

Minutul 7:35, colonelul Orlando Șchiopu, adjunctul inspectorului șef ISU, cedează nervos și înjură morții: “Lasă-i în p**a mea”!

Într-o jumătate de oră, s-au succedat cinci șefi la comanda acțiunii de intervenție.

Orlando Șchiopu a fost al 4-lea și a deținut comanda doar 3 minute, între 23:07 și 23:10, conform documentelor ISU citate de Corpul de Control al Guvernului.

Filmările secrete făcute la Colectiv de pompieri și ascunse până azi publicului, Guvernului și procurorilor! ”Nu le-au luat nici măcar pulsul!”
Orlando Șchiopu, unul dintre șefii ISU, care a preluat, la un moment dat, comanda operațiunii de salvare, surprins în timp ce cedează nervos și înjură morții

Minutul 07:40 – Unul din patroni iese din fum, încercând să ajute victimele

Unul dintre patronii clubului Colectiv, Paul Cătălin Gancea, care se vede de la începutul intervenției încercând să ajute victimele, iese din container şi vomită.

Filmările secrete făcute la Colectiv de pompieri și ascunse până azi publicului, Guvernului și procurorilor! ”Nu le-au luat nici măcar pulsul!”
Unul dintre patronii clubului, Paul Gancea (cu pantaloni portocalii), privește șocat mulțimea de pompieri

La minutul 08:20 se observă primul echipaj de medici, care însă pleacă din club cu targa goală. Lângă uşa containerului, pompierii sting cu un extinctor un foc mic, izbucnit în colţul dinspre perete. Trupurile oamenilor arși sunt scoase în continuare din container pe paleţi.

Imaginile arată cum două tărgi cu defibrilatoare pe ele sunt duse de echipajul medical spre hala din dreapta containerului. 

Altă precizare importantă: filmarea pompierului este evident o selecție a realității, căci echipajele de pe ambulanțe, asistentele de la Bucur și cei de la SMURD încercau să-i ajute, dar în spatele acestei linii de filmare. Și la asistență medicală au fost multe probleme și dezorganizare expusă în raportul Corpului de Control.

Minutul 10:00 – Apar primele semne de organizare ale pompierilor

Un superior le dă indicaţi celor circa 30 de pompieri adunaţi în jurul lui, la intrarea în container. Încep să fie folosite tărgile pentru evacuarea victimelor decedate.

La minutul 11:24 îşi fac apariţia Cristian Piedone şi Gabriel Oprea.

Filmările secrete făcute la Colectiv de pompieri și ascunse până azi publicului, Guvernului și procurorilor! ”Nu le-au luat nici măcar pulsul!”
Primarul de atunci al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, și fostul ministru de Interne Gabriel Oprea

Lângă ei, Raed Arafat vorbeşte predominant la telefon, cum se va vedea în film. Victimele scoase de pompieri din club sunt acum acoperite cu o folie termoizolantă.

Filmările secrete făcute la Colectiv de pompieri și ascunse până azi publicului, Guvernului și procurorilor! ”Nu le-au luat nici măcar pulsul!”
Raed Arafat, imediat după sosirea la club

Minutul 13:13 – Apare generatorul care dă rateuri

Este adus un generator pentru a putea avea lumină electrică în club. Motorul dă rateuri, iar un pompier încearcă să-l ţină în funcţiune. Victimele decedate au fost depuse în intrândul unei hale din dreapta containerului, lângă stive de lăzi cu sticle goale. Cadavrele au fost apoi acoperite cu folie aurie.

Minutul 15:30 – Un poliţist de la rutieră numără persoanele decedate: „23 confirmaţi, mai e încă unul în pasaj”.

Cameramanul de la ISU a urcat pe o maşină de pompieri şi filmează de sus în curtea fostei fabrici. În imagini apar ambulanţele, maşinile SMURD şi autospecialele pompierilor staţionate în curte. 

Dintr-o staţie de emisie-recepţie se aude bilanţul maşinilor de intervenţie prezente la faţa locului din partea SABIF. Se aude cifra „29”.

27 de oameni

au murit în acea noapte

Minutul 18:30 – În club se mai aud doar telefoanele victimelor care sună în gol 

Cameramanul-pompier intră în clubul Colectiv. Acolo mai sunt doar doi pompieri care strâng un cablu. E semi-întuneric şi se aude melodia unui telefon mobil care sună în gol. 

„Toate telefoanele din club sunau şi erau aceleaşi două nume pe ecran: mama sau tata”, declara în acele zile unul dintre pompieri jurnaliștilor.

În imagini apare scena pe care a cântat „Goodbye to Gravity”. E complet neagră de funingine. Proptit de un perete, se zăreşte căruciorul cu rotile al lui Mihai, adolescentul salvat de Pavlos și Laurențiu.

Niciun ofițer din IGSU, ISUBIF sau inspectoratele județene nu a fost pregătit și nici acum nu e pregătit pentru asemenea tip de acțiune, care este mai mult un triaj medical efectuat foarte rapid decât o salvare de viață în sensul pompierilor.

Ofițerul de pompieri care a furnizat Libertății imaginile:

În spatele boxelor, o draperie aproape intactă acoperă a doua ieşire din club. Cameramanul face zoom pe lanţul gros cu care era legată uşa.

Apoi filmează din nou scena, tavanul fals din şipci, acum arse, şi stâlpii metalici pe care au fost montate artificiile. Totul e acoperit de funingine. 

Filmarea se încheie cu un episod simbolic. Pe sunetul captat de camera oficială a ISU, în ultimele secunde se aude cum, de dincolo de cordon, un reporter TV își începe corespondența de la fața locului. 

Presa începea să relateze oamenilor ce s-a întâmplat la Colectiv. Dar publicului i-a lipsit tot timpul această felie importantă din realitate, pe care tot presa o restituie azi oamenilor.

IGSU și ISU București Ilfov nu au răspuns întrebărilor ziarului despre existența filmului și felul în care l-au folosit. 

Aveți aici câteva zeci de secunde din cele câteva zeci de minute.


Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI