Cu două luni înainte ca Nicoleta Botan să sfârșească tragic, cu un cuțit înfipt direct în inimă de către partenerul ei de viață, femeia trăise un episod sângeros. Era, poate, un ultim mesaj al destinului, care o avertiza că ceva rău urma să se întâmple.

Bătură, femeia a ajuns la spital cu multiple leziuni

Pe 5 noiembrie 2017, în jurul orei 20.00, un apel la ”112” a pus pe jar polițiștii Secției 8 din Capitală. Nicoleta fusese lovită de un individ necunoscut, chiar în fața grădiniței pe care o patrona. Ea a ajuns cu un echipaj SMURD la spital, unde medicii i-au pus diagnosticul de ”agresiune afirmativ TCC minor nivel 0, contuză suprasprâncenoasă dreapta, hematom antebraț stâng față posterioară, hematom cot stâng, echimoză braț stâng, echimoză antebraț drept, echimoză umăr drept”.

”După modul cum alerga, semăna cu soțul ei”

La audierile care au avut loc chiar în spital, femeia a declarat că ”un individ a lovit-o cu un corp contondent, în zona capului și a corpului, după care autorul a fugit în direcția străzii Țepeș Vodă”. Deși, inițial, a spus că nu l-a văzut pe agresor, ulterior, Nicoleta Botan le-a spus polițiștilor că, ”după modul cum alerga, semăna cu soțul ei”. Printre lacrimi, Nicoleta le-a mărturisit polițiștilor că între ea și Marius Cristian Botan sunt certuri dese și că ea îl bănuiește de atac chiar pe el.

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

Bărbatul a negat, la prima întâlnire cu polițiștii, că a agresat-o

La scurt timp după ce a ajuns pe mâna medicilor, la spital a venit și soțul ei, împreună cu cei doi copii ai cuplului, în vârstă de un an și respectiv cinci ani. În mașina bărbatului s-au găsit o bâtă de baseball și un baston telescopic, însă individul a negat că el ar fi atacat-o pe Nicoleta.

După ce au ridicat trei urme biologice de la locul agresiunii și imagini de pe trei camere de supraveghere, polițiștii Secției 8 au întocmit un dosar penal pentru lovire și alte violențe.

A lovit-o crunt, apoi i-a cumpărat medicamente și a îngrijit-o

Câteva zile mai târziu, mai exact pe 8 noiembrie 2017, Nicoleta Botan a fost reaudiată. În fața anchetatorilor, ea a declarat că a vorbit cu soțul ei, care i-a mărturisit că el a agresat-o pentru că ”l-a apucat nebunia”. Chemat imediat în biroul agenților de poliție, bărbatul a recunoscut că a lovit-o cu bâta de lemn în zona umerilor și a feței.

”După ce soția mea a fost externată din spital, i-am achiziționat medicamente și am îngrijit-o”, a fost declarația halucinantă a celui ce avea să devină, peste puțin timp, ucigaș.

Pe 21 noiembrie 2017, Judecătoria Sectorului 2 a cerut Secției 8 toate documentele cu privire la ceea ce se întâmplase la începutul lunii. Și asta pentru că Nicoleta Botan ceruse emiterea unui ordin de protecție, lucru care s-a și întâmplat câteva zile mai târziu.

Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale
Recomandări
Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale

Soțul criminal făcuse consiliere psihologică

La începutul acestui an, chiar de Bobotează, Marius Cristian Botan a depus la secția de poliție o adeverință emisă de Asociația Română de Psihanaliza legăturilor de familie și grup ”Enrique Pichon Riviere” prin care se spunea că bărbatul a început pe 16 noiembrie o consiliere psihologică, o dată pe săptămână. Nu a înțeles, însă, că are o problemă, iar totul s-a terminat cu trei lovituri de cuțit în trupul plăpând al femeii cu care avea doi copii.


Citește și:

Psihologul Libertatea, despre elevii bătuți de părinții colegilor de școală: “E ca în lumea animală, unde puii sunt apărați cu prețul vieții”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI