A fost prezent în casa victimelor în noaptea în care s-a produs crima, și-a schimbat hainele când a plecat, hanoracul său a fost găsit incendiat parțial în locuința celor doi tineri uciși cu bestialitate, prezenta o rană care ar putea fi provocată de o luptă și nu a colaborat cu anchetatorii.

Toate aceste elemente, alături de explicațiile oferite de suspect, Ahmed Sami El Bourkadi, sunt prezente în motivarea judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Iași, care a decis, pe 13 decembrie, plasarea suspectului în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Libertatea a consultat documentul care încearcă să refacă, pe baza probelor, filmul evenimentelor tragice din noaptea de 8 spre 9 decembrie. Atunci, Youssef Jniyah, 24 de ani, și prietena sa, Ioana Vanesa Burlacu, 23 de ani, au fost găsiți morți în casa în care locuiau împreună, într-un cartier din Iași. 

Iată ce au aflat anchetatorii.

Rudele din Belgia au semnalat dispariția tinerilor

Prietenii celor două victime din Iași au fost alertați chiar de rudele lui Youssef asupra faptului că exista o problemă. Acestea nu l-au mai putut contacta din seara zilei de 8 decembrie 2021, iar pe 10 decembrie Youssef avea bilete pentru Bruxelles. Mergea în Belgia să-și vadă familia, dar cursa de la 7.55, de pe Aeroportul din Iași, a plecat fără el. 

Rudele au luat legătura cu prietenii săi din Iași, care, văzând că nu-l pot contacta în niciun fel, au sunat la Poliție. Un echipaj de polițiști a ajuns la vila unde se știa că stau cei doi tineri. Procurorii au confirmat că cei doi chiar locuiau acolo: au fost văzuți împreună de proprietară, ce stă chiar vizavi de vilă, și au plătit chiria pe 4 decembrie, cu patru zile înainte de a muri. 

Polițiștii au văzut la fața locului că un geam al locuinței „avea urme de spargere și urme de fum”. Pompierii chemați la fața locului au constatat că există urmele unei incendieri care s-a oprit de la sine „probabil din lipsă de oxigen”. 

La etaj, în locuință, un tehnician criminalist a găsit două cadavre, care s-au dovedit a fi Youssef și Vanesa, prietena sa.

S-a dat o luptă generală

Procurorii au descoperit că în vilă avusese loc o încăierare masivă, care s-a întins în mai multe camere înainte ca cei doi să fie uciși. În toată locuința erau „urme de sânge, urme dinamice, de scurgere și de alunecare”. 

„Mobilierul, obiectele de îmbrăcăminte, obiecte personale sunt răvășite, dulapuri deschise, în niciuna din camere nefiind identificat vreun aparat telefonic, dar nici bunuri de valoare: bani, carduri sau bijuterii, nici documente/acte personale, cu excepția unui laptop în sufragerie”, notează procurorii în documentele depuse la instanță. 

Criminalul a încercat să ardă întreaga locuință. Au fost depistate mai multe recipiente cu o substanță inflamabilă, cu care a fost stropit mobilierul și alte bunuri, o parte fiind arse parțial și topite. În baia de la etaj au fost găsite „resturi textile, parțial incendiate”, despre care procurorii notează că au fost arse „cel mai probabil cu scopul distrugerii unor urme”.

Înjunghiați de 50 de ori

Necropsiile de la Institutul de Medicină Legală depuse la dosar arată violența crimelor. Vanesa a fost înjunghiată de 33 de ori, nouă dintre lovituri fiind la nivelul feței, iar 11 la nivel cervical – în zona gâtului. Youssef a fost înjunghiat de 17 ori, dintre care de 10 ori în zona gâtului, una direct în față și una în zona inimii. 

Procurorii au ajuns rapid la circumstanțele în care a avut loc crima. În noaptea de 8 spre 9 decembrie, la vila celor două victime a avut loc o petrecere la care au participat mai multe persoane. O parte dintre aceștia au fost colegi de facultate ai lui Youssef, care era înmatriculat în anul al II-lea la Facultatea de Medicină de la Universitatea de Medicină și Farmacie Gr.T. Popa din Iași. 

Între aceștia a fost și un tânăr de origine marocană, de 21 de ani, Ahmed Sami El Bourkadi, descris în documentul instanței ca fiind coleg de grupă și bun prieten cu Youssef. 

Până la descoperirea probelor care l-au transformat în suspect principal, procurorii au remarcat un alt fapt. Acesta a plecat pe 11 decembrie, chiar în ziua în care au fost descoperite cadavrele victimelor, cu prietena sa în Italia. Nu a răspuns solicitărilor de a se prezenta pentru interogare și nu a putut fi contactat de autorități. 

Instanța a decis la 13 decembrie arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, în absență, acesta fiind adus între timp în țară, cu sprijinul poliției italiene. Măsura de arestare preventivă a fost extinsă cu încă 30 de zile, iar Ahmed Sami El Bourkadi se află în prezent în continuare în arest. 

Hanoracul roșu

Procurorii au înaintat instanței dovezi video, declarații ale martorilor și informații obținute în urma cercetărilor care arată că El Bourkadi a fost prezent în seara crimelor la petrecerea de la locuința victimelor. 

Participarea inculpatului la această petrecere este certă, fiind susținută de o fotografie pe care victima a trimis-o unui prieten și pe care a văzut-o și un martor, dar și din procesele verbale de listing care atestă conectarea telefonului mobil al inculpatului la celula din zonă.

Motivare arestare Tribunalul Iași:

El Bourkadi apare pe camerele de supraveghere din blocul în care locuia plecând în jurul orei 18.00 către petrecere. A ajuns acolo 25 de minute mai târziu, la 18.25. 

Procurorii semnalează un detaliu care se va dovedi foarte relevant în investigație: suspectul purta, pe sub geaca de iarnă, un hanorac roșu. În imaginile de pe camere se vedea gluga hanoracului atârnând peste geacă. Mai mult, Youssef a trimis fotografii rudelor din Belgia din seara petrecerii, în care El Bourkadi apare cu hanoracul respectiv. 

La ora 23.23, suspectul este surprins de camerele de supraveghere plecând de la locuința victimelor. Însă anchetatorii au remarcat că acesta era îmbrăcat cu totul diferit: a ajuns cu pantaloni lungi de culoare închisă și a plecat cu pantaloni scurți, iar hanoracul roșu lipsea de sub geacă. 

Ulterior, în dușul de la etajul vilei, anchetatorii au descoperit resturi carbonizate „dintr-o bluză de culoare roșie similare celei în care apărea îmbrăcat inculpatul”.

Rana de la mână

Urmărind traseul suspectului, procurorii l-au identificat intrând în scara blocului unde locuia, dar și ieșind de mai multe ori în seara respectivă. 

Ipoteza acestora este că s-a întors la locuința victimelor unde a incendiat mai multe bunuri cu substanțe inflamabile, „dorind să acopere urmele și să incendieze întreaga locuință”. 

Dar procurorii mai au un motiv pentru care s-au îndreptat către El Bourkadi ca suspect principal. Cercetările de la fața locului, inclusiv necropsiile efectuate, au arătat că între agresor și victime a avut loc o luptă. În urma acesteia, procurorii au concluzionat că „există posibilitatea reală ca autorul acestor fapte să prezinte leziuni traumatice”. 

În imaginile de la complex și de la intrarea în scara blocului în seara în care a avut loc crima, El Bourkadi apare cu mâna dreaptă în buzunar, apoi cu un bandaj pus pe aceasta. Ulterior, când a părăsit țara, apare pe imaginile camerelor de pe Aeroportul Iași cu aceeași mână bandajată. 

Verificările procurorilor asupra telefonului găsit asupra suspectului mai arată un lucru: acesta s-ar fi întors în apropierea casei celor două victime atât în ziua de 9 decembrie, dar și în ziua următoare, 10 decembrie. Dar ultimul contact telefonic cu victimele a fost raportat în seara zilei de 8 decembrie, de atunci nu a încercat să îi mai contacteze. 

Adresa uitată și câinele rău

În decizia de arestare preventivă, judecătorul a luat în calcul și comportamentul suspect al lui El Bourkadi în zilele de după producerea crimei.

În momentul în care Youssef nu a ajuns la Bruxelles, Ahmed Sami El Bourkadi a fost contactat de familia și de rudele victimei.

Unul dintre martorii citați de procurori spune că l-a sunat pe inculpat să îl întrebe dacă știe de ce nu reușește să îl găsească pe Youssef, iar acesta i-a spus inițial că ultima oară l-a văzut într-un club. 

Apoi, când i s-a cerut să meargă acasă la victime, a refuzat pe motiv că „nu își amintește adresa cu precizie și ar fi un câine rău de care îi este frică”.

În plus, deși știa de la colegii săi de grupă că vor fi audiați cu toții de către procurori, alege să plece în Italia.

„Știind că va fi căutat pentru a da declarații, părăsește teritoriul național. Judecătorul apreciază că aceste aspecte scot în evidență împrejurarea că inculpatul cunoaște faptul că ar putea fi cercetat în prezenta cauză penală. Totodată, reține instanța că inculpatul a fost interpelat în mod repetat de rudele și apropiații victimelor și a dat răspunsuri evazive, negând că în ultima seară, 08.12.2021, acesta ar fi fost în prezența victimelor și domiciliul acestora”, se precizează în decizia instanței. 

Judecătorul se întreabă: de ce nu a colaborat cu procurorii?

Unul dintre argumentele apărării, se explică în documentul citat, a fost că vacanța fusese planificată cu mult anterior săvârșirii presupusei fapte. Judecătorul de drepturi și libertăți precizează însă că nu își explică „motivul pentru care inculpatul nu a răspuns chemărilor organelor judiciare, deși a fost contactat în mod repetat de către acestea pentru a-și exprima poziția procesuală față de acuzațiile formulate împotriva sa”.

În fața judecătorilor, El Bourkadi a negat că a comis faptele și avocata sa a declarat că se bucură că e în detenție, protejat astfel de adevărații făptuitori, care s-ar afla în libertate.

În prezenta cauză, urmărirea penală este încă în faza de debut, probele administrate, deși apte a susține o bănuială rezonabilă de vinovăție a inculpatului, urmează să fie completate și verificate pe cale de anchetă.

Motivare arestare Tribunalul Iași:

Dacă va fi trimis în judecată, El Bourkadi riscă să fie acuzat de omor calificat, care se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani, dar poate fi dată și pedeapsa detenției pe viață.

 
 

Urmărește-ne pe Google News