Cuprins:
Apelul la 112 în cazul Silviu Prigoană, dat la ora 14:11
Conform autorităților, în data de 12.11.2024, la ora 14:11, dispeceratul integrat din Brașov primește un apel la numărul unic de urgență 112, motivul fiind solicitarea intervenției de urgență în localitatea Bran-Șimon, pentru acordarea îngrijirilor unei persoane aflată în stare de inconștiență.
Pentru ca intervenția să fie una cât mai rapidă, arată DSU, respectând principiul trimiterii echipajului cel mai apropriat, dar și a echipajului cel mai competent, în cazul în care de la început se stabilește că pacientul necesită un echipaj de nivel mai înalt de competențe.
Astfel, la ora 14:13 au fost alertate simultan, un echipaj SMURD tip B2 de prim ajutor calificat aflat în apropriere, dotat cu echipamentele necesare, inclusiv un defibrilator, dar și o ambulanță tip C2 de la Serviciul de Ambulanță Brașov, cu medic, aflată la o distanță mai mare, și anume în municipiul Brașov, fiind cel mai apropiat echipaj cu medic de cazul respectiv.
Echipajul SMURD era mai aproape
Dat fiind faptul că echipajul de prim ajutor SMURD era în apropiere, mai exact, în Moeciu, la 5 minute de locul evenimentului, la 14:19, echipajul format din 3 paramedici a ajuns la caz.
„Odată ajunși la fața locului, aceștia au efectuat, fără oprire, manevrele de resuscitare specifice, dar și alte intervenții precum, deschidere căi aeriene, aspirare, defibrilare si masaj cardiac”, au transmis reprezentanții DSU.
La ora 14:35, după 22 de minute de la alertare, ambulanța C2 a SAJ Brașov, cu medic, venită de la o distanță mai mare, a ajuns la caz, efectuându-se, în continuare alături de echipajul SMURD, manevre și intervenții specifice, dar, din păcate, fără rezultat, constatându-se mai apoi decesul pacientului.
„Ca să explicăm pe înțelesul tuturor, sistemul integrat a făcut tot posibilul să salveze viața persoanei aflată în stop cardio respirator, asigurând cea mai importantă intervenție și anume, defibrilarea în cel mai scurt timp posibil, dar și trimițând un echipaj cu medic, care să completeze manevrele avansate de resuscitare”, afirmă reprezentanții DSU.
Sosirea rapidă și defibrilare timpurie
Totodată, aceștia precizeză că „sistemul este competent tocmai prin acest mod complementar și integrat de intervenție în care sunt implicați și paramedicii pompieri alături de asistenți și medicii de la UPU și de la serviciile de ambulanță. Nu sunt deloc puține cazurile de stop cardiac salvate de pompieri prin sosirea rapidă și defibrilare timpurie, recuperând pacientul înainte ca un echipaj cu medic să ajungă la fața locului“.
De asemenea, DSU transmite că „tehnicile de manipulare folosite prin atacuri la persoană, care cuprind și informații insuficiente” sporesc neîncredere în rândul populatiei și, implicit, aduc prejudicii sistemului național integrat de urgență.
Cauza morții lui Silviu Prigoană, un infarct
Silviu Prigoană, cunoscut om de afaceri, a murit ieri la vârsta de 60 de ani într-un restaurant din Bran, în timp ce se afla la masă alături de câțiva prieteni.
În timpul mesei, a fost cuprins de o criză severă de tuse. A încercat să se liniștescă, spunând cu voce joasă: „Mă odihnesc.” Spre surprinderea celor din jur, nu s-a mai ridicat, ci s-a prăbușit de pe scaun.
„Cauza morții e certă, cardiacă. Este vorba de un infarct”, susțin surse apropiate medicilor legiști din Brașov, cei care au făcut autopsia.