Fostul afacerist a fost resuscitat zeci de minute de către oamenii de pe ambulanță, însă totul a fost în zadar: echipajele de salvare au anunțat că Silviu Prigoană a murit.
„A venit un apel 112 la ora 14:15 legat de un pacient aflat într-un restaurant din zona turistică Bran, în stare de inconștiență. În foarte scurt timp, la restaurant a ajuns un echipaj de prim ajutor SMURD din zonă. Pacientul era în stop cardio-respirator și s-au început manevrele de resuscitare. S-a cerut ajutor de la un echipaj superior”, a spus pentru Libertatea un reprezentant al SAJ Brașov.
Născut în luna decembrie a anului 1963 la Gherla (județul Cluj), Silviu Prigoană urma să treacă printr-o perioadă bună în viața lui: juca în filmul românesc „Transilvanian Ninja”, care va avea premiera pe 06 decembrie 2024.
Ce rol va avea Silviu Prigoană în Transilvania Ninja
În urmă cu aproximativ trei luni, într-o intervenție pe care a avut-o la Antena Stars, Natalia Mateuț, care apare și ea în film, a dezvăluit că Silviu Prigoană este prezent la filmări.
„Suntem pe platourile de filmare ale celei mai noi comedii românești Transilvania Ninja. Sunt alături de niște oameni foarte frumoși și importanți pentru mine: Sandu, Diana Matei, Vero Căliman, suntem o grămadă de oameni aici implicați, într-un proiect. Domnul Prigoană are rol pozitiv”, spunea Natalia Mateuț în luna august.
Despre filmul în care Silviu Prigoană va putea fi văzut după ce a murit a vorbit și regizorul Alin Panc.
„Filmul este prima comedie cu karate românească ce conține scene fun de acțiune, o comedie ce tratează dorința fiecăruia dintre noi de a deveni justițiar sau supererou. Cu filmul ăsta arătăm cum există și la noi supereroi și pe care îi tratăm într-un mod fun. În Transilvanian Ninja mai arătăm cum poți să îți îndeplinești visele la orice vârstă”, a spus Alin Panc.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro