Filmul românes “Un etaj mai jos” a primit Marele Premiu au festivalului de film de la Hamburg, Germania. Coproducătorul german al filmului câştigător primeşte 25.000 de euro din partea Ministerului Culturii din Hamburg, iar coproducătorul Multi Media Est, din România, un premiu în valoare de 15.000 de euro.
„Un etaj mai jos” este produs de Multi Media Est, în coproducţie cu Les Films de lAprès-midi (Franţa), Neue Mediopolis Filmproduktion (Germania) şi Bleck Film & TV AB (Suedia). Filmul este finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei din România, Centrul Naţional al Cinematografiei din Franţa, prin programul Aide aux Cinémas du Monde, Mitteldeutsche Medienförderung din Germania, Fondul regional suedez Film I Väst şi Programul MEDIA al Uniunii Europene.
„Un etaj mai jos”, al cincilea lungmetraj regizat de cineastul român Radu Muntean, a avut premiera mondială în competiţia Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes de anul acesta, fiind ulterior selecţionat în mai multe evenimente internaţionale importante (TIFF Cluj, Karlovy Vary, Melbourne, Sarajevo, Toronto).
Scenariul este semnat de regizorul Radu Muntean, împreună cu vechii săi colaboratori Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu. Din echipa filmului mai fac parte producătorul Dragoş Vîlcu, directorul de imagine Tudor Lucaciu, monteurul Alexandru Radu, scenograful Sorin Dima, designerul de costume Eliza Frone, inginerul de sunet Andrei Rigaut, sound designerul Electric Brother (Cristian Ştefănescu) şi directorul de producţie Dragoş Potop.
Rolurile principale sunt interpretate de Teodor Corban, Iulian Postelnicu şi Oxana Moravec, cărora li se adaugă interpreţi din mai multe generaţii, precum Tatiana Iekel, Ionuţ Bora, Maria Popistaşu, Ioana Flora, Vlad Ivanov, Adrian Văncică, Alexandru Georgescu, Mihaela Sîrbu, Adina Lucaciu, Constantin Diţă şi Paul Ipate.
Filmul spune povestea lui Pătraşcu, care, după ce are ghinionul de a fi unicul martor la o altercaţie domestică ce se sfârşeşte cu o crimă, trebuie să înfrunte doi „vecini” foarte apropiaţi: unul este ucigaşul, celălalt este propria conştiinţă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News