28 de ore la -20 de grade. Filmul salvării a doi tineri prinși de avalanșă în Munții Făgăraș. „I-am săpat o groapă, ca un sicriu”

Marius, 31 de ani, și Corina, 26 de ani*, au așteptat mai bine de o lună condițiile perfecte: soare, fără vânt și ger. Aveau rucsacurile la ușă, burdușite cu haine de puf, corzi, pioleți, clăpari. S-au uitat în fiecare zi la buletinele meteorologice și cele nivologice. Prognoza nivologică indică riscul de producere a unei avalanșe pe o scară până la 5. Pe munții înalți, iarna, rareori se înregistrează mai puțin de 2.

Condițiile ideale erau prognozate pentru 13 ianuarie: soare, -15 grade Celsius, risc de avalanșă 2 din 5. Munții Făgăraș sunt cei mai înalți din România. Vara, te ghidează triunghiul albastru, de la cabana Negoiu spre Vârful Șerbota, Custura Sărății, Șaua Cleopatra și, din nou, cabana Negoiu. Iarna, când totul e sub zăpadă, te ghidează doar experiența, atenția, GPS-ul. 

„Cel mai dificil traseu din România” scriu montaniarzii: 15 kilometri, o urcare de peste 1.700 de metri până la altitudinea de 2.300 de metri și înapoi. Ăsta era și planul celor doi. 

În joia perfectă, la ora 5 dimineața, cu o lună care diamanta zăpada, cei doi iubiți au pornit în scârțâit de omăt pe traseu. Au mers o oră prin întuneric, cu frontalele aprinse. Dimineața i-a prins într-un gol alpin. 

Recomandări

PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei

„Cerul era fără un nor, albastru, fără vânt. Am făcut până în cel mai jos punct o oră și jumătate, asta înseamnă foarte repede. În ciuda faptului că ne tot opream la fiecare 30 de metri să ne asigurăm unul pe altul. Se fac pitoane de gheață, ancore de zăpadă. Condițiile erau foarte bune, șuruburile intrau bine”.

Când au ajuns pe creastă, un fierăstrău muntos, acum nivelat de vălătuci de zăpadă, au făcut câteva poze. Un soare ca un ou strălucitor, prins într-o vale albă. Norii erau la același nivel cu muntele. La picioarele lor. Dacă n-ar fi fost golurile de albastru să-i separe, ai fi putut crede că poți păși pe ei. 

Și tăcerea infinită, sentimentul de „singuri pe lume” pe care îl caută la fiecare urcare. „Îmi plac traseele montane pentru sentimentul de izolare, la kilometri de civilizație, amestecat cu umbra unui posibil pericol”, a sintetizat Marius. 

„Era o zi perfectă”. Navigatorii, ai apelor și ai înălțimilor, îi zic „liniștea dinaintea furtunii”. Au băut atunci un gel cu electroliți, singurul mic dejun la care puteau visa la temperaturi de -19 grade. Au pornit mai departe. În ritmul ăsta, ar fi trebuit ca la ora 6 după-amiaza, cel târziu, să fie deja la cabană.

Recomandări

Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Când vor lua judecătorii decizia finală

30-40 de secunde, ca într-o mașină de spălat

„Când am ajuns la jumătatea traseului, pe la prânz, atunci s-au schimbat condițiile meteorologice radical, vânt de 70-80 de kilometri la oră, cu rafale de peste 100 la oră, pe o creastă care pe alocuri avea jumătate de metru lățime. Vizibilitate zero, din cauza viscolului, acele de gheață nu ne permiteau să ținem ochii deschiși. Aveam ochelari, categorie 2-4, care înseamnă că și când soarele apune pot să văd încă, dar cerul era prea închis. Nu ne-am speriat, știam că va fi foarte greu, dar cu un pas înaintea altuia… A doua jumătate de traseu am făcut-o în cinci ore”.

Înaintau greu. Cine se grăbea? Muntele dă ritmul. „Am făcut descățărare, coborâre cu fața la munte. Era gheață, ceea ce nu era rău. Cu cât e mai multă gheață, riscul de avalanșă e mai scăzut. Am coborât primii 50 de metri de descățărare și de acolo am hotărât să căutăm un loc de unde să putem coborî cu fața. Am trecut de pe gheață pe strat de zăpadă moale. Nu mi-am dat seama în momentul ăla, dar zăpada moale era o placă de vânt. Zăpada viscolită se acumulează în niște buzunare și este foarte instabilă pentru că alunecă pe gheața formată, asta e placa de vânt”, a rememorat Marius.

Recomandări

Pensionarii din Ucraina, nevoiți să se întoarcă la lucru din cauza lipsei forței de muncă | VIDEO

Au făcut doi pași și au fost luați la vale. „Mi-au luat câteva secunde să-mi dau seama că e o avalanșă, fiindcă nu aveam niciun reper vizual. Primii 20 de metri am alunecat cu blocul de zăpadă, apoi am dat de niște denivelări și s-a rupt zăpada. Am intrat ca într-o mașină de spălat, am început să fiu aruncat ca o păpușă. Eram duși de pe o parte pe alta, cu viteză foarte mare”.

Frică? Nu ai timp de așa ceva. Fiecare celulă își activează modul de supraviețuire. 

„Ești pe pilot automat, situația era prea critică. Te sperii când ești în fața unui pericol, când îl vezi, dar noi eram în mijlocul lui, pericolul se întâmpla atunci. Mi-a trecut prin cap la un moment dat dacă aici se termină. Apoi mi-am dat seama că avalanșa nu ne va îngropa, fiindcă deja trecuseră secunde bune și eram la suprafață, ceea ce nu se întâmplă într-o avalanșă de mari dimensiuni”.

Au fost duși la vale vreo sută de metri, cu viteză amețitoare. „Mi s-a părut că a durat cam 30-40 de secunde. Mult”.

„O să leșin”

„Corina știa ce trebuie să facă, regula e să nu pui picioarele în pământ. Odată ce pui picioarele în pământ, având colțarii în picioare, la viteza respectivă e ca și cum te-ai arunca de la etajul 5. Dacă mai ai și tone de zăpadă în spate, e nimicitoare forța. Trebuie să te lași dus ca de apă. Doar că atunci te întorci la instinctele primare”.

Zăpada a început să încetinească. „Eram unul lângă altul. Imediat mi-a zis că are ambele picioare rupte, și tibia, și peroneul. Simțea că articulația e laxă, oasele scrâșneau”. 

„O să leșin”, a spus Corina. Deci adrenalina nu funcționează întotdeauna, i-a trecut prin minte lui Marius, ca atunci când sora lui și-a rupt piciorul și a început să aibă dureri după câteva ore. Corina agoniza.

Vântul șuiera, ciupindu-l cu ace înghețate. A sunat imediat la cabanier și apoi și-a căutat telefonul. Avea semnal. I-a trimis pe WhatsApp localizarea.

11 oameni într-o misiune (aproape) imposibilă

Fusese o zi obișnuită la birou. „O zi perfectă”. Fără evenimente. Dan a ajuns acasă. Și-a pus mâncarea la încălzit, dar n-a apucat să se atingă de ea. La 4.30 i-a sunat telefonul: Marian, de la Cabana Negoiu. Doi turiști care plecaseră de dimineață pe traseu au fost prinși de avalanșă. A închis și s-a uitat la localizarea pe care o primise. 

Și-a alertat colegii: șapte în echipa de prim-răspuns, patru în echipa de sprijin, printre care un medic. A dat indicații scurte: în cel mai scurt timp, la baza Salvamont din Sibiu. Prietenei lui: sandviciuri!

A plecat.

Dan Popescu, 33 de ani, este directorul Salvamont Sibiu de anul trecut. Tatăl lui i-a fost primul ghid pe munte. Apoi, când era la facultatea de sport, mergea cu profesorii lui în drumeții. Abia terminase universitatea când s-a înscris voluntar la Salvamont. În 2018 și-a dat demisia de la catedră, era profesor de sport, și s-a angajat la Salvamont. 

„Un salvamontist nu e campion mondial la schi sau la escaladă, ci trebuie să știe să le facă pe amândouă în siguranță”.

Din Sibiu până la baza potecii sunt 70 de kilometri. „Noi avem o lege care ne permite să deținem semnale acustice și luminoase pe mașini și o altă lege care ne interzice să le folosim. Să faci 70 km în trafic normal… bine că avem mașinile inscripționate și nu mai apărem și la știri că depășim pe linie continuă sau că gonim prin sate”. Au mai avut 17 kilometri offroad. Au ajuns cam într-o oră și jumătate la punctul de prim ajutor de la cabană și s-au echipat.

„Am luat targa, corzile, echipamente, ne-am pus colțarii și am plecat în zona de alpin spre victime. Vremea nu era foarte blândă, am avut temperaturi aproape de -19 grade, vânt și ceață. Am avut coordonatele GPS, doar că bateriile la telefon nu au prea rezistat. Încontinuu sunau jurnaliștii, deși le-am spus că nu voi putea răspunde. Mi-au epuizat bateria. Alți colegi și-au ținut telefoanele la cald, lipite de piele, ca să avem locația victimelor”.

Aveau vizibilitatea doar de 5-10 metri, era întuneric și ceață. Au vorbit și au glumit întruna, ca de obicei. „Mai facem mișto, să păstrăm o stare de spirit bună, nu poți să stai atâtea ore încontinuu încordat”.

Au ținut mereu legătura cu victimele. „Le-am spus să protejeze victima termic, pentru că o să dureze mai mult de cinci ore să ajungem la ei, să sape o groapă, să o protejeze cu toate hainele, rucsacii și el să se miște încontinuu”.

Șase ore nemișcați, cu viscolul la tâmple

„Am săpat o groapă, ca un fel de sicriu, cam în 10-15 minute. Avea adâncimea de 40 de centimetri și lungimea cât să încapă un om în poziție fetală. Am tras-o acolo și apoi am îmbrăcat-o cu tot ce mai aveam de rezervă, încă o geacă, trei perechi de mănuși, i-am băgat picioarele în niște haine și apoi le-am băgat în rucsacul meu, pe care l-am golit. Din rucsacul ei și coarda care ne-a rămas am făcut un fel de pat izolant, să nu stăm direct pe zăpadă. Ne-am învelit în două folii de supraviețuire. Pe la 5.30 cred că eram și eu lângă ea, am agățat o frontală să ne vadă salvamontiștii când vin”.

Marius nu știa atunci că avea să dureze spre șapte ore așteptarea. Mai avea puțină baterie la telefon. Vântul șuiera și făcea ca temperatura resimțită să fie cam de -30 de grade. În scurtă vreme, au fost acoperiți de zăpadă.

„Corina mi-a zis la un moment dat: în cât timp vine Salvamontul? Nu mă minți! Știa că o să spun că vine mai devreme, ca s-o încurajez. Dar dacă o mințeam că venea mai devreme și nu era așa, ea putea să aibă un atac de panică”. Marius ar fi rezistat până dimineață, dar Corina nu putea să-și miște picioarele, risca degerături puternice. „Dacă mai aștepta câteva ore, se putea termina cu amputări de degete”.

Jurnaliștii i-au sunat să intre în direct

La un moment dat, Corinei i-a sunat telefonul. A răspuns Marius. O doamnă de la o televiziune făcuse rost de numărul ei și o ruga să intre în direct, măcar 10 minute. A rugat-o să le cruțe bateria și a închis. Crivățul își plimba vuietul în jurul lor.

Era aproape 11 noaptea când au ajuns salvatorii. „Nu i-am auzit, dar când am simțit că se apropie momentul, că ei ne dădeau update de altitudine, am ieșit de acolo, cu frontala pusă, să fiu sigur că sunt vizibil, mutam capul stânga dreapta. Au văzut luminile.” Apoi, le-a văzut și fețele: la sprâncene și barbă aveau mici stalactite de gheață. 

Au coborât cu o targă pe șine

„Am băgat-o într-un sac termic, am pus acele atele pentru fracturi, la piciorul stâng am constatat și noi fără dubii că e fractură, la piciorul drept am avut dubii, ziceam că ar fi o entorsă, ceea ce s-a adeverit. Am reușit să împachetăm victima și am început evacuarea ei”.

Targa e ca o sanie, e ținută în permanență de patru persoane și este asigurată în permanență în corzi de 40-50 de metri. Pe ultima porțiune, trei salvatori, printre care și Dan, n-au mai putut să tragă de targă, erau prea obosiți. Au compensat aici ceilalți șapte.

Spre dimineață au ajuns la cabană. Au stat acolo o oră și jumătate să-și tragă sufletul și să încălzească victima. „I-am dat ceai, am reușit să-i mai încălzim picioarele și am luat decizia să nu așteptăm dimineața să vină un elicopter, pentru că riscam să fie vremea mai capricioasă și să nu poată zbura”. Au pornit din nou la vale. 

La baza potecii i-a așteptat ambulanța. La spital, Corina a aflat că are fractură la piciorul stâng și entorsă la dreptul.

Marius a rămas în urma lor, ca să-și strângă toate echipamentele. La 9.30 dimineața era la baza muntelui și apoi a mers spre spital. „Eram foarte obosit, după un traseu solicitant fizic și, nu mai zic, adrenalina accelerează arderile. Arzi kerosen, nu benzină”.

Salvamontiștii au pregătit din nou mașinile pentru intervenții. E o regulă strictă, pot oricând pleca într-o nouă misiune. Dan Popescu a plecat la o ședință, la sediu, la care întârziase 20 de minute.

Vor să se întoarcă pe munte la vară

După o săptămână de la accident, Corina a fost operată. Are ambele picioare în ghips. De mai multe ori a reevaluat cu Marius ce au făcut bine, ce au greșit. La vară vor să se întoarcă pe Făgăraș, să-și recupereze echipamentul furat de avalanșă.

Dan Popescu crede că un astfel de accident li se putea întâmpla și celor cu experiență. „Dacă erau turiști cu adidași, am fi mers nu să luăm o victimă, ci un corp. Aveau echipamente de calitate, au procedat cum le-am zis la telefon. Aveau cunoștințe, oamenii sunt pasionați, aveau ce le trebuie la ei, dar au avut neșansa asta”.

Salvamontistul crede, chiar și după astfel de misiuni, că muntele trebuie să rămână o bucurie, vară sau iarnă. „Noi spunem că traseele peste o mie de metri sunt închise, nu interzise. Dacă găsesc un turist care se dă cu schiurile, misiunea mea nu e să-l trag de urechi, noi trebuie să facem prevenire prin comunicate, discuții la fața locului și să salvăm vieți”.

În România, primul ajutor este gratuit. În 2021 au fost 3.049 de salvări cu cazuri predate ambulanței sau SMURD-ului, în total, 8.000 de persoane au fost recuperate. În alte țări sunt asigurări medicale speciale pentru cei care au pasiuni extreme.

*Marius și Corina sunt două nume fictive. Cei doi tineri au dorit să-și păstreze anonimatul.  

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro