Twitter foloseşte filtre care vizează cuvintele care au legătură cu pornografia. Cum numele Cummings conţine cuvântul „cumming”, care în traducere înseamnă „ejaculare”, Twitter l-a blocat automat, întrucât reţeaua de socializare nu ştie să contextualizeze cuvintele, ci se raportează strict la filtrele automate, ţinând cont de cum au fost introduse cuvintele „nepotrivite” manual.

Ca urmare a filtrării, subiectele din trendul Twitter din ultimele cinci zile au inclus o varietate de scrieri greșite ale numelui Dominic Cummings, inclusiv #cummnings, #dominiccummigs și #sackcummimgs, potrivit The Guardian.

Filtrul pus automat de Twitter afectează, de asemenea, hashtag-urile sugerate, ceea ce înseamnă că utilizatorii care au încercat să tasteze #dominiccummings au primit în schimb una dintre variantele greșite pentru a fi completate automat.

Dominic Cummings se află în mijlocul unei furtuni politice, de când presa a dezvăluit că a încălcat regulile carantinei și a plecat la sfârşitul lunii martie cu soţia sa şi cu fiul lor la părinţii săi în Durham, la 400 km de Londra, în timp ce avea simptome de coronavirus.

 
 

Urmărește-ne pe Google News