Procurorii au finalizat rechizitoriul şi în scurt timp îl vor înainta instanţei de judecată pentru a începe procesul. Flori Dinu este acuzată de înşelăciune şi zădărnicirea combaterii bolilor, alături de chimistul companiei Hexi Pharma.

Ancheta în cazul Hexi Pharma a început, anul trecut, în primăvară, după ce în presă au apărut informaţii legate de diluarea dezinfectaţilor care au fost vânduţi de firmă spitalelor din România. Prejudiciul în dosar este estimat la aproximativ 70 de milioane de euro.

Parchetul General susține că Flori Dinu, în calitate de director general al Hexi Pharma, având atribuții în special pe partea de vânzări, a coordonat întreg personalul care le-a promovat și a intermediat activitatea de negociere și încheiere de contracte de furnizare, inducând în eroare reprezentanții unităților medicale. Flori Dinu ar fi făcut toate acestea la instigarea lui Dan Condrea, fostul patron al firmei, și cunoscând că produsele comercializate nu respectă specificațiile din etichete,

Parchetul mai susține că Flori Dinu, prin activitatea sa de conducere și coordonare a departamentului de vânzări al Hexi Pharma și asigurarea vânzării către mai multe unități sanitare a unor produse neconforme, a împiedicat luarea măsurilor privitoare la prevenirea și combaterea bolilor infecto-contagioase, faptă ce a avut ca urmare răspândirea unor asemenea boli.

Marcel Ciolacu a anunțat data la care România va intra în Schengenul terestru, după întâlnirea cu Mark Rutte
Recomandări
Marcel Ciolacu a anunțat data la care România va intra în Schengenul terestru, după întâlnirea cu Mark Rutte

În decembrie 2016, procurorul general Augustin Lazăr anunța că o soluție în dosarul Hexi Pharma va fi dată cel mai târziu în luna februarie, după ce vor fi efectuate mai multe teste asupra concentrației substanțelor active și eficacității microbiologice.

Patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, a murit într-un accident de mașină în 2016, la scurt timp după izbucnirea scandalului.

Citește și:

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Știrileprotv.ro
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Proiectul uriaș prin care România poate ajunge o forță în regiune. Platforma a ajuns deja la Constanța și a costat sute de milioane de euro
FANATIK.RO
Proiectul uriaș prin care România poate ajunge o forță în regiune. Platforma a ajuns deja la Constanța și a costat sute de milioane de euro
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Elle.ro
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
Observatornews.ro
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas
HOROSCOP
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI