Pentru Gula, ciobănescul german de 11 ani care a lucrat aproape toată viaţa sa în Poliţia Vrancea, participând la misiuni de patrulare şi intervenţie, dar şi pentru camaradul său, agentul şef Daniel Ştefan, Crăciunul a venit mai devreme. Cei doi au primit darul de a rămâne împreună şi dincolo de serviciu. Moş Crăciun l-a delegate pe Tudor Ionescu, zis Tudy, să aducă bucuria în sufletul celor doi. El a participat la licitaţia organizată pentru cumpărarea câinelui poliţist, pe care l-a cumpărat pentru a se asigura căî animalul îşi va petrece ultimele zile în familia sa, alături de cel cu care a partcipat la misiunile din timpul serviciului, în cadrul IPJ Vrancea.
“Am venit la Focsani, la IPJ Vrancea, unde câinele de serviciu Gula a fost pensionată la 11 ani și scoasă la licitatie. Cum la prima licitație nu s-a prezentat nimeni, nici la a doua, am decis să vin la licitație și s-o iau pentru a oferi-o polițistului cu care Gula a lucrat până acum…pe lângă bucuria de a cunoaște un cățel erou, a-i mulțumi pentru tot ce a făcut, am și cadoul de a ști că de acum rămâne să se bucure de „pensie” alături de partenerul său. “, a scris pe contul său de facebook Tudor Tim Ionescu.
Gula are 11 ani. Din 2009, Gula s-a specializat în misiuni de intervenție – patrulare, devenind rapid un câine polițist în care camarazii săi, oameni, și-au putut pune toată nădejdea de-a lungul vremii. După ani întregi în care a dus o viață de câine polițist, băgând spaima în răufăcători și participând la misiuni alături de angajații IPJ Vrancea, Gula, care sufetă de artrită la membrele posterioare, a fost scoasă la pensie. În cele două runde de licitaţie, conform legii, nimeni nu si-a arătat intenția de a lua acasă un câine bătrân, chiar dacă este unul antrenat pentru a face față unor misiuni periculoase. Partenerul și antrenorul ei a fost singurul care și-a manifestat intenția de a o îngriji la bătrânețe, însă legea nu i-a dat voie să o adopte direct. Legile nu le permit însă conductorilor să ia parte la licitații, iar ei pot adopta animalele, atunci cînd rămîn nevîndut, astfel că politistuil a fost nevoit să aștepte deznodământul licitației organizate de IPJ Vrancea.
Surpriza a venit la runda a treia a licitaţiei la care un necunoscut al locului, un bucureştean, s-a înscris şi a şi câştigat-o pe Gula, spre disperarea poliţistului care şi o dorea atât de mult. Momentul a fost unul extreme de delicat pentru agentul şef Daniel Ştefan, care şi vedea deja camaradul pe mâinile unui străin.
“Gula a fost partenera mea timp de 6 ani, din mai 2011, m-am ataşat de ea foarte mult. E ca o membră a familiei mele. Când am auzit că după două licitaţii, la a teria şi*-n ultima zi s-a înscris cineva , am simţit ca o strângere de inimă pentru că –mi doream foarte mult să fie a mea”, a declarat agent şef Daniel Ştefan, partenerul Gulei.
Numai că cel care a câştigat licitaţia, în speţă, Tudor Ionescu, fost viceprimar al Capitalei, în prezet consilier în Consiliul General al Municipiului București, a cumpărat-o pe Gula ca s-o dăruiască. Și nu oricui, și chiar partenerului său care și-o dorea atât de mult.
Polițistul care i-a fost partener Gulei a fost copleșit de gestul neașteptat al bucureșteanului, iar darul primit l-a făcut să simtă că pentru el Crăciunul a venit mai devreme.
„ A fost o mare bucurie pentru mine că Gula a ajuns la mine. Pentru mine a venit Crăciunul mai devreme, nu mă mai aşteptam la asta, pentru că oameni de asemenea gen care să facă un gest atât de frumos, nu prea se mai găsesc. Gula va sta la ţară, la lătra, va fugări pisici, va face tot ce trebuie să facă un câine, a mai spus poliţistul.
Dacă Tudor Ionescu nu ar fi cumpărat-o pe Ghiula la licitație, câinele ar fi ajuns, în final, tot la partenerul său, care ar fi adoptat-o. Procedurile ar fi fost însă de durată, timp în care câinele poliţist ieşit la pensie ar fi stat departe de familia ei.
Pe Tudor Ionescu l-a costat 120 de lei să facă fericit un om, atît cât a costat Gula la final de licitație.
“Cu o parte din echipa Brigada Canina din cadrul IPJ Vrancea…polițiști care din puținul resurselor pe care le au împart totul cu cei 9 câini din divizie (4 de urmă și 5 de patrulă și mai sunt 2 la jandarmi și unul la pompieri). Tot respectul pentru ei și pentru munca pe care o depun în echipă cu câinii lor…azi am fost și am luat-o pe Gula, cățelușa pensionata la 11 ani și scoasă la licitație, pentru a mă asigura că ajunge la partenerul ei Daniel. Atunci unul dintre băieți mi-a zis „mulțumim, cățeii îi vrem alături de noi, nu există să plece, suntem familie”. Eu vă mulțumesc pentru tot ce faceți, vouă și fiecărui #cainePolitist care e un caine Erou Gula alături de Daniel sunt cadoul meu”, a mai scris pe facebook Tudor Ionescu, încheit frumos o poveste cu final fericit.