În premieră, Eurovision România a avut cinci semifinale, care au avut loc în cinci orașe: Ficșani, Timișoara, Craiova, Turda și Sighișoara. Finala Eurovision România 2018 va avea loc pe 25 februarie, la Sala Polivalentă din București.
Din prima semifinală Eurovision România 2018, s-au calificat în finală Alexia & Matei, Echoes şi Eduard Santha.
Din a doua semifinală Eurovision România 2018, s-au calificat în finală Jukebox & Bella Santiago, Rafael & Friends și MIHAI
Din a treia semifinală Eurovision România 2018, s-au calificat în finală Erminio Sinni & Titziana Camelin, Xandra și Vyros.
Din a patra semifinală Eurovision România 2018, s-au calificat Claudia Andas, Feli şi Tiri.
Din a cincea semifinală Eurovision România 2018, s-au calificat în finală The Humans, Teodora Dinu și Dora Gaitanovici.
Cele 15 piese calificate în Finala Eurovision România 2018
The Humans – „Goodbye“
Jukebox şi Bella Santiago – „Auzi cum bate“
Claudia Andas – „The One“
Alexia & Matei – „Walking On Water“
Erminio Sinni & Titziana Camelin – „All The Love Away“
Xandra – „Try“
Teodora Dinu – „Fly“
Tiri – „Deşert de sentimente“
Feli – „Bună de iubit“
Dora Gaitanovici – „Fără tine“
Rafael & Friends – „We Are One“
MIHAI – „Heaven“
Echos – „Mirror“
Vyros – „La La La“
Eduard Santha – „Mesom Romales“
Finala Eurovision România 2018. Cum se votează piesa câștigătoare
Publicul este singurul care va alege piesa câștigătoare, care va reprezenta România la Lisabona, la Eurovision 2018. Potrivit regulamentului, fiecărei piese i se va aloca un număr de concurs, care se va afişa pe parcursul melodiei, în mod egal pentru toţi concurenţii.
Începând cu mesajul „START VOT”, telespectatorii vor putea vota de pe acelaşi număr de telefon pentru una sau pentru mai multe melodii, dar numai o singură dată pentru fiecare melodie, astfel:
a) prin sms trimiţând un mesaj text cu numărul de concurs al piesei preferate;
b) prin apel vocal tastând numărul de concurs al piesei preferate.
Piesa câștigătoare va fi cea care obţine cele mai multe voturi acordate în urma Televotului.
Finala Eurovision 2018 va avea loc în Portugalia pe 12 mai. Pentru a accede în marea finală de pe 12 mai, reprezentantul României trebuie întâi să treacă de semifinale, care vor avea loc pe 8 și 10 mai.
O concurentă de la Exatlon, abandonată de mamă la 4 ani. Ce viață grea a dus Mariana, din echipa Războinicilor