Dronele rusești care au atacat silozurile ucrainene de cereale au zburat în mod repetat de-a lungul graniței românești de peste Dunăre în ultimele săptămâni, ceea ce a stârnit îngrijorări la București.

Ucraina a anunțat marți chiar că o dronă rusească a căzut peste graniță, în România. Bucureștiul, a încercat însă să evite o escaladare deschisă a conflictului și a negat afirmația Kievului, scrie Financial Times, marți.

Însă ministrul ucrainean de externe a declarat că acesta este cel mai recent semn că Moscova amenință „securitatea țărilor vecine, inclusiv a statelor membre NATO”.

Recenta explozie a unei presupuse mine marine rusești în apele litoralului românesc a evidențiat și ea pericolele zonei de război.

„Suntem foarte îngrijorați”, a declarat ministrul român al apărării, Angel Tîlvăr, pentru Financial Times. „Rusia continuă să creeze noi riscuri ce pot provoca erori de calcul și escaladare”, a spus acesta.

Tîlvăr a negat informațiile potrivit cărora dronele rusești sau obuzele ucrainene ar fi lovit accidental teritoriul românesc, dar a adăugat că „nicio țară care se învecinează cu Ucraina nu poate exclude în totalitate posibilitatea (de a fi) lovită din greșeală”.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

„Suntem în linia întâi”

Ministrul a explicat că România a desfășurat 11 nave de război, două elicoptere, șase drone de căutare maritimă și trei detașamente de scafandri specializați în explozibili în largul coastelor sale, a precizat el.

Avioanele de supraveghere ale NATO patrulează și ele în prezent în permanență la granița României.

Sandu-Valentin Mateiu, un ofițer naval și de informații în retragere care se concentrează pe Rusia, a explicat și el pentru Financial Times cum se vede situația din România.

„Suntem în prima linie”, a spus el. În timp ce România nu are o graniță terestră cu Rusia, „zona noastră economică exclusivă se atinge cu cea a Crimeei în largul mării”, a spus Mateiu.

Expertul a declarat că Rusia testează în mod deliberat zonele gri legale din acordurile maritime internaționale, în timp ce încearcă să distrugă canalele de export de cereale ale Ucrainei.

„Ei fac presiuni mari cu acest joc complicat. Se vor opri în fața unui război (cu NATO)”, a mai spus Mateiu.

El a mai precizat că, în timp ce Kievul ar putea fi în favoarea unei implicări mai mari a NATO în conflict, Bucureștiul a fost precaut.

Probleme economice

Nu este singurul mod în care războiul afectează România, după cum observă Financial Times, care notează că premierul Marcel Ciolacu s-a angajat să dubleze volumul de cereale care tranzitează România din Ucraina, în principal prin Constanța.

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

Însă recolta României va depăși probabil recolta de anul trecut, iar alți exportatori care folosesc portul Constanța, precum Ungaria și Serbia, ar putea produce, de asemenea, recolte excepționale, ceea ce ridică îndoieli cu privire la fezabilitatea acestei promisiuni, scrie cotidianul financiar, citând specialiști care spun că rețeaua logistică a portului trebuie reînnoită.

Ar mai fi ceva. Înaintea alegerilor de anul viitor, scrie Financial Times, guvernul Ciolacu trebuia să ia în considerare și resentimentele tot mai mari ale fermierilor români nemulțumiți de grânele ucrainene mai ieftine.

România face parte dintr-un grup de țări din estul UE care a impus o interdicție de import pentru cerealele din Ucraina, chiar dacă a facilitat tranzitul a milioane de tone de produse alimentare.

Iar lucrurile sunt tot mai complicate. Înaintea alegerilor locale, parlamentare, prezidențiale și europene din 2024, partidul naționalist AUR a înregistrat câștiguri constante promovând un mesaj anti-Ucraina, a explicat pentru Financial Times Costin Ciobanu, cercetător la Universitatea din Londra.

Și în timp ce majoritatea românilor sunt sceptici că Rusia le va ataca țara, un sondaj recent a arătat că mai mult de jumătate dintre respondenți au dat vina pe război pentru probleme precum creșterea prețurilor la alimente și combustibil, mai observă cotidianul financiar.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (15)

mica   •   05.09.2023, 17:44

Nu mai trebuie sa ne atace Rusia. Deja simtim pe propria piele cresterile de preturi care nu se mai opresc.

MaraM   •   05.09.2023, 13:20

complicat intr-adevar

sorinzainescu68   •   05.09.2023, 13:19

Trist

Vezi toate comentariile (15)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI