ComenteazăFT spune că doar raportându-se la contextul istoric al al secolului XX pornind de la Al Doilea Război Mondial și apoi la comunism, pot fi apreciați pașii admirabili pe care România i-a făcut în puținii ani de democrație. România de azi este o societate mai deschisă, orientată spre exterior, tot mai conștientă de apartenența sa europeană. Membră a NATO din 2004, România a aderat la UE în 2007, iar în prima jumătate a anului acesta a avut cea mai rapidă creștere economică din blocul comunitar.
Pentru a asigura viitorul, prosperitatea și stabilitatea României, clasa politică a națiunii, liderii mediului de afaceri și societatea în întregul ei vor trebui să demonstreze că au voința și capacitatea de a se angaja în următoarea fază de dezvoltare a Europei.
Germania și Franța, susținute de alte țări din Europa de Vest, se pregătesc pentru un nou efort de integrare economică, financiară și poate chiar politică a zonei euro. În același timp, guvernele din Europa de Vest nu mai au răbdare cu ceea ce numesc comportament provocator și nedemocratic al unor state din Europa Centrală și de Est, în special Ungaria și Polonia.
Pentru România, este un interes național fundamental să nu fie retrogradată din punct de vedere economic și diplimatic, la coada Europei, acolo unde, ca de atâtea ori în istoria sa, riscă să fie manipulată de către puteri mai mari, inclusiv Rusia. Astfel, în primul rând, România trebuie să mențină standardele interne democratice și ale statului de drept astfel încât să nu fie plasată în categoria ”băieților răi” din josta jumătate comunistă a Europei și să-și piardă astfel influența în rândul Uniunii Europene. În al doilea rând, România trebuie să continue să-și consolideze finanțele publice, competitivitatea în afaceri și alte domenii ale performanței economice până la punctul în care ar putea trece la moneda unică.
Firește, România nu ar trebui să încerce să alerge înainte de a putea merge. În cazul în care o țară dobândește statutul de membru al zonei euro înainte de a fi pregătită pentru asta, există pericolul unei catastrofe economice, așa cum s-a întâmplat în cazul Greciei. Cu toate acestea, 19 dintre cele 28 de state prezente ale UE se află în uniunea monetară. Cu Marea Britanie gata să părăsească UE în martie 2019, România va fi parte a unui grup de opt state care nu fac parte din zona euro, iar vocile lor vor fi mai greu de auzite la Bruxelles, Berlin și Paris.
Ca și în Grecia, adevărata întrebare este dacă poate cultura politică românescă să se curețe complet de corupție și dacă statul de drept poate să prevaleze asupra rețelelor de interese private legate de politică. În ultimii patru ani, România a făcut mai multe progrese în ceea ce privește reducerea corupției în rândul elitelor sale politice și de afaceri.
Meritul este al procurorilor Direcției Naționale Anticorupție la fel ca și al președintelui Klaus Iohannis, care de la alegerea sa în 2014 s-a dovedit a fi un apărător fervent al incoruptibilității. Protestele de stradă din februarie au forțat guvernul să retragă un decret prin care se dezincriminau mai multe fapte de corupție. Acest lucru a dovedit că societatea românească a ajuns la vârsta la care nu mai tolerează abuzul flagrant de putere al clasei politice și că există un sentiment de dezgust în rândul tinerilor români, în ceea ce privește corupția oficială.
Cu toate acestea, în august, guvernul a propus noi măsuri menite să agită sistemul judiciar al României. Conform propunerilor, președintele nu va mai avea dreptul să numească procurorii de rang înalt, inclusiv cei din cadrul direcției anticorupție. Propunerile ar reduce, de asemenea, competențele DNA, astfel încât să nu mai poată investiga magistrații. Atât Comisia Europeană, cât și Ambasada SUA din București și-au exprimat îngrijorarea că propunerile ar submina independența sistemului judiciar român.
Elitele politice care au ieșit din tranziția post-1989 a României la democrație și capitalism exercită o presiune strânsă asupra vieții publice. Din ce în ce mai mult, însă, aceste elite nu mai corespund aspirațiilor generației de români născuți după căderea comunismului.
Întrebarea este când și în ce măsură această generație va avea șansa de a-și asuma responsabilitatea de a se asigura că România joacă o parte completă și constructivă a viitorului Europei.