„Aceasta este o zi istorică. O nouă epocă începe”, a declarat preşedintele finlandez, în timpul unei conferinţe de presă.

Niinistö a declarat că aderarea la NATO va „maximiza” securitatea țării sale și și-a exprimat speranța, la fel ca premierul Marin, că Parlamentul va aproba decizia de solicitare a aderării la Alianța Nord-Atlantică.

„În Finlanda avem încă procesul parlamentar în fața noastră, dar am încredere că Parlamentul va dezbate această decizie istorică cu hotărâre și responsabilitate”, a spus șefa guvernului.

De altfel, este de așteptat ca Legislativul de la Helsinki să aprobe decizia în zilele următoare, hotărâre care este considerată o formalitate, potrivit surselor citate.

Ulterior, o cerere formală de aderare va fi depusă la sediul NATO din Bruxelles.

„Aderarea la NATO ar întări securitatea Finlandei”

În urmă cu câteva zile, președintele și premierul Finlandei declarau că țara lor „trebuie să solicite” aderarea la NATO.

„Aderarea la NATO ar întări securitatea Finlandei. Ca membru al NATO, Finlanda va consolida întreaga alianță de apărare”, au spus aceștia într-o declarație comună.

Iar sâmbătă, 14 mai, Sauli Niinistö, l-a informat pe omologul său rus, Vladimir Putin, într-o discuție la telefon, în legătură cu intențiile Finlandei de a se alătura alianței militare.

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților
Recomandări
Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

„Președintele Niinistö i-a spus președintelui Putin cât de fundamental au modificat mediul de securitate al Finlandei cererile Rusiei de la sfârșitul anului 2021, care vizează împiedicarea țărilor să adere la NATO, și invazia masivă a Ucrainei de către Rusia în februarie 2022”, scrie în comunicat, unde se precizează că cei doi lideri au avut o conversație ”directă”, ”fără ocolișuri”.

Putin: Renunțarea la neutralitate militară ar fi o greșeală

În replică, liderul de la Kremlin a afirmat că decizia Finlandei de renunțare la neutralitate ar fi o greșeală.

„Vladimir Putin a subliniat că abandonarea politicii tradiționale de neutralitate militară ar fi o greșeală, deoarece nu există amenințări la adresa securității Finlandei”, se precizează într-un comunicat al Kremlinului.

Rusia și Finlanda au o graniță comună de 1.300 de kilometri. O decizia similară privind aderarea la NATO este așteptată și din partea Suediei.

Moscova a amenințat cu „consecințele militare și politice” în cazul în care cele două țări se vor alătura alianței.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Foto: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
FANATIK.RO
Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
Se construiește o nouă autostradă în România, apar primele detalii. Va avea 3 benzi pe sens, ar putea fi făcută din beton produs numai în țara noastră și va face o legătură îndelung așteptată de români

Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Observatornews.ro
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI