„O aeronavă militară rusă este suspectată de încălcare teritorială în partea de est a Golfului Finlandei, lângă Loviisa. Presupusa încălcare a avut loc în dimineața zilei de 10 iunie. Avionul s-a aflat în spațiul aerian finlandez timp de două minute, în cel mai adânc punct la 2,5 kilometri de graniță”, se arată pe site-ul departamentului finlandez de apărare.

Ministrul finlandez al apărării, Antti Hakkanen, a subliniat că ia în serios presupusa încălcare teritorială. Detaliile celor întâmplate vor fi prezentate ulterior de către serviciul de frontieră responsabil cu ancheta.

Rușii, cu transportoare strategice de rachete, bombardiere cu rază lungă și avioane de luptă

Potrivit Ministerului rus al Apărării, transportoarele strategice de rachete Tupolev (Tu-95) și bombardierele cu rază lungă de acțiune Tu-22 au efectuat zboruri programate în spațiul aerian deasupra apelor neutre ale Mării Baltice, Mării Barents și Norvegiei.

Au fost însoțite de echipaje de aeronave Suhoi (Su)-30, Su-27 și Su-33, ale forțelor aerospațiale și aviației navale ale marinei. Cel mai lung zbor a durat peste 6 ore.

Aparatele cu rază lungă zboară în mod regulat peste apele neutre ale Mării Arctice, Atlanticului de Nord, Mării Negre și Baltice, precum și Oceanului Pacific. Toate zborurile Forțelor Aerospațiale Ruse sunt efectuate în strictă conformitate cu regulile internaționale de utilizare a spațiului aerian.

Ministerul rus al Apărării:
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

În 2022, Ministerul finlandez al Apărării a anunțat încălcări repetate ale spațiului aerian al țării de către avioane și elicoptere rusești.

Poliția Centrală finlandeză a anunțat patru cazuri de încălcare a spațiului aerian al țării de către avioane rusești de pasageri, tot în zona orașului Loviisa.

În luna mai a aceluiași an s-a raportat o încălcare a frontierei de către un elicopter rusesc Mi-17. În august, departamentul a început o investigație privind încălcările spațiului aerian de către două avioane de luptă rusești MiG-31. Ministerul rus al Apărării a răspuns și atunci că toate zborurile au fost organizate în conformitate cu regulile internaționale.

Foto: Profimedia (Tupolev-22)

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Unica.ro
„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Adevarul.ro
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Observatornews.ro
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI