Zilnic, aproape 200 de copii ies din izolare, de acasă, de acolo de unde își continuă și studiile, pentru a merge până la cantina şcolii lor, în centrul capitalei Helsinki, să mănânce.

„Copiii stau la cel puţin un metru unul de celălalt, se spală pe mâini sub supraveghere şi maximum zece copii mănâncă în acelaşi timp”, a explicat Hanna-Kaisa Talvensaari, de la departamentul pentru educaţie al municipalităţii din Helsinki, citată de Agerpres.

„Mesele şcolare sunt o parte esenţială a sistemului de protecţie a copilului”, afirmă Liisa Partio, de la asociaţia MLL pentru protecţia copilului.

Potrivit acesteia, restricţiile actuale accentuează sărăcia infantilă în ţară, unde unul din zece copii trăieşte într-o gospodărie cu venituri mici.

„Costurile alimentare ale familiilor cresc şi, dacă în acelaşi timp veniturile părinţilor scad din cauza lipsei de muncă, acest lucru reprezintă o mare problemă”, a explicat ea.

Finlanda a fost una dintre primele ţări din lume care a introdus mese şcolare gratuite pentru toţi copiii, în 1948.

Potrivit worldometers.info, Finlanda a raportat aproape 1.000 de cazuri de infecții cu COVID-19 și 5 decese cauzate de acest virus.

 
 

Urmărește-ne pe Google News