În urma anunțului Kremlinului privind „mobilizarea parțială”, Rusia s-a confruntat cu un exod al cetățenilor care părăsesc țara. Mulți au ales să treacă granița spre Finlanda. Cele două state au o graniță terestră comună de 1.340 de kilometri, cu mai multe puncte de trecere a frontierei.

Doar în ultimul weekend, 16.886 de ruși au sosit în Finlanda.

„În principiu, decizia urmărește să oprească turismul rusesc în Finlanda și tranzitul aferent prin țara noastră”, a declarat ministrul de externe Pekka Haavisto, într-o conferință de presă organizată joi, 29 septembrie.

Relațiile internaționale, „puse în pericol”

Guvernul de la Helsinki și-a justificat decizia prin aceea că sosirea continuă a turiștilor ruși în Finlanda pune în pericol relațiile internaționale ale țării, fără să facă alte precizări.

Anunțul fusese anticipat încă de vineri, când mai mulți miniștri finlandezi au anunțat că guvernul va interzice turiștilor ruși să treacă granița în Finlanda. Se vor vor mai putea face excepţii din considerente umanitare.

Săptămâna trecută, Libertatea a fiost la punctul de frontieră Torfianovka – Vaalimaa, pe unde fug rușii în Finlanda, și a realizat un reportaj.

Începând cu 1 septembrie, Finlanda a redus numărul de vize – inclusiv în scopuri turistice – eliberate cetățenilor ruși la o zecime din numărul obișnuit, o mișcare considerată dovadă de solidaritate cu Ucraina.

Georgienii protestează și cer și ei închiderea frontierelor

Pe de altă parte, protestatarii de la granița dintre Georgia și Rusia fac apel la autoritățile de la Tbilisi să oprească afluxul de ruși. Partidul prooccidental georgian Droa, care a organizat o manifestație, a transmis că sosirea rușilor care fug de mobilizare „reprezintă o amenințare iminentă pentru securitatea națională și economia țării”.

„Georgia este ocupată de Rusia, în același mod în care o parte a Ucrainei este încă ocupată de Rusia, de aceea nu sunt bineveniți aici ca prieteni sau frați”, a spus activistul ucrainean Mihail Ulianin. 

Foto: EPA

Urmărește-ne pe Google News