„Avem întâlniri la două-trei zile şi cu Brigada Rutieră, Poliţia Locală, Administraţia Străzilor, tocmai în ideea de a contribui la fluidizarea traficului şi avem deja reieşite din aceste analize zonele unde într-adevăr cetăţenii nu au unde să parcheze – şi nu din voinţa lor încalcă legea, parcând pe domeniul public şi în zone în care parcarea este interzisă – şi ştim exact şi unde există parcări publice sau private şi, totuşi, cetăţenii preferă să parcheze pe domeniul public, pentru că acesta nu este taxat. Începând din toamnă, această a doua variantă nu va mai fi posibilă, pentru că acolo unde există parcări publice sau private, în arealul respectiv, nu se va mai putea parca gratuit, ca până în acest moment”, a spus edilul general.

Centrul de management al traficului va avea program permanent, 7 zile din 7, 24 de ore din 24, si va functiona in modul urmator: în momentul in care se observa blocaje intr-o intersectie sau in mai multe, se actioneaza imediat pentru a se transmite informatiile si pentru a se lua cele mai bune decizii pentru fluidizarea traficului. Exista si posibilitatea ca semafoarele sa poata fi modificate in privinta culorii, iar aceasta decizie se ia impreuna cu reprezentantii Brigazii Rutiere.

”Există 280 de camere video amplasate in Capitala, atat in zona intersectiilor, cat si in principalele puncte strategice ale orasului, iar toate aceste informatii pot fi observate pe ecranele din Centrul  management al Traficului. Cele 280 de camere video transmit pe ecranele centrului informatii din 215 intersectii semaforizate din Capitala, din totalul de 450 de intersectii semaforizate pe care le avem in Bucuresti in acest moment. Pana la sfarsitul anului vor mai fi racordate la acest sistem de management al traficului alte 60 de intersectii semaforizate, iar pana la mijlocul anului viitor ne dorim ca toate cele 450 de intersectii semaforizate sa fie integrate in acest sistem. De asemenea, au fost executate legaturi noi de fibra optica intre noul centru, data center si nodurile de legatura din trafic, iar echipamentele de procesare si stocare a datelor, precum si aplicatiile care gestioneaza traficul au fost mutate si instalate in Centrul de management integrat pentru situatii de urgenta”, a anunțat primarul.

În ceea ce priveste costul investitiei, Primarul General a declarat ca acesta este de aproximativ 260 de mii de euro, dar este o investitie mica, comparativ cu efectele foarte mari pe care le va avea in ceea ce priveste managementul traficului in Capitala, respectiv cresterea fluidizarii traficului cu 20-30% prin activitatea noului centru de management.

Sursa foto: Facebook

Primarul Capitalei a mai anunțat că a demarat procedurile de licitaţie şi pentru parcările prevăzute de Planul Integrat de Dezvoltare Urbană pentru centrul Capitalei. Ea a precizat, de asemenea, că în acest an vor fi construite o sută de parcări.

Edilul general şi-a exprimat nemulţumirea legată de faptul că a durat foarte mult stabilirea modelului pentru cele şase parcări de tip park and ride prevăzute în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă.

„Am şi eu o nemulţumire – ca toţi bucureştenii – pentru că a durat foarte mult timp pentru a se selecta modelul de parcare park and ride. Eu merg pe principiul că parcările sunt urgente şi nu trebuie să aşteptăm un an de zile pentru a alege design-ul unei astfel de parcări, pentru că ele sunt foarte aşteptate, în special de persoanele care tranzitează Bucureştiul, care vin din Ilfov şi judeţele limitrofe, care aşteaptă aceste parcări de la intrarea în Capitală, pentru a putea să lase autoturismul personal şi să ia un mijloc de transport în comun”, a menţionat Firea.

Întrebată dacă benzile unice pentru RATB ar putea fi implementate pe primele benzi ale şoselelor unde sunt în prezent maşini parcate, primarul Capitalei a spus că cetăţenii nu încalcă legea din rea-voinţă, pentru că sunt zone în care nu există altă posibilitate de parcare. Firea a menționat că nu va renunţa la implementarea benzilor unice, pentru că este o măsură de fluidizare a traficului existentă în „toate marile capitale europene”, iar în perioada următoare vor fi stabilite şi zonele în care vor funcţiona acestea.

Citește și: EXCLUSIV/ Soţul Antoniei, chemat să dea declaraţii în procesul deschis de Alex Velea

 
 

Urmărește-ne pe Google News