Jurnaliștii au dispărut din majoritatea reportajelor despre Gabriela Firea. În locul lor, știrile sunt prezentate chiar de primarul Capitalei.
Politicianul PSD anunță aproape în fiecare zi inițiative și cumpărări de aparate medicale și conduce miniemisiunile sau reportajele în care sunt prezentate aceste realizări.
Prima acțiune de anvergură, transmisă live de Digi 24, Antena 3 și de alte televiziuni, a fost emisiunea din 26 martie de la Spitalul Balș, când, aflați la aceeași masă, Gabriela Firea l-a intervievat pe managerul Streinu-Cercel. Acesta a explicat acțiunea de testare a bucureștenilor, planificată în cooperare cu Primăria Capitalei.
A anunțat că a cumpărat un tomograf de aproape un milion de euro
După episodul cu Streinu-Cercel, acest format TV a devenit unul obișnuit la Gabriela Firea.
Acum câteva zile, vineri, ea a anunțat la televiziuni: „Vom achiziţiona 25 de ventilatoare și un ansamblu mobil Computer Tomograf (CT) dotat cu un modul de inteligenţă artificială capabil să depisteze cazurile de infectare cu noul coronavirus. Acest aparat ultraperformant este capabil să realizeze câteva sute de teste pe zi”.
Prețul tomografului este de 4,2 milioane de lei.
”Tomograf care depistează coronavirusul”
Luni, Gabriela Firea a venit cu o altă realizare.
Într-o transmisie la Antena 3, primarul a apărut vorbind singur în fața camerei, în Spitalul de copii Gomoiu. Ea a anunțat cumpărarea unui aparat PCR de teste COVID-19 și existența unui RMN și a unui computer tomograf.
În timp ce Gabriela Firea transmitea live din spital, pe ecran Antena 3 titra:
- Primăria a cumpărat un tomograf pentru COVID-19.
- Tomograf care depistează coronavirusul.
- Firea: ”Tomograful poate face sute de teste pe zi”
Când posturile TV nu mai știu ce difuzează
”Pentru că testele mergeau la Babeș și la Balș, grijile medicilor și îngrijorările părinților se prelungeau nejustificat”, a explicat Gabriela Firea de ce va aduce aparatura medicală.
Dar primarul nu se referea, de această dată, la un tomograf, ci la aparatul PCR pe care se vor face testele COVID-19.
La Gomoiu, ea a vorbit și despre tomograf, dar nu în contextul pandemiei, așa cum vorbise despre celălalt tomograf COVID, ”care face sute de teste pe zi”.
Numai că, încărcate cu ”script”-uri din partea Primăriei și pierzându-și practic controlul editorial asupra emisiunilor, care sunt realizate de Firea, posturile TV au început și ele să dea rateuri.
”Vă mulțumim din suflet pentru aparate”
Apoi, cadrul s-a extins și Firea le-a introdus pe ”doamna manager Enescu” și pe ”doamna director medical Diana Ionescu”. Primarul le-a intervievat și ele i-au spus: ”Vă mulțumim din suflet pentru aparate”.
Apoi, la indicația Gabrielei Firea, un angajat al spitalului a trecut prin tunelul de dezinfecție.
În scena următoare, coordonată tot de către Gabriela Firea, care conducea practic și mișcările managementului spitalului și pe cameraman, delegația a vizitat RMN-ul și tomograful.
În acel moment, Antena 3 continua să scrie pe ecran, în regim de breaking-news: ”Tomograf care depistează coronavirusul”.
După 5 minute, televiziunea a ieșit din ”breaking-news” și a revenit la programul obișnuit.
Cu dezinfecția dintre pacienți, numărul de teste este de câteva zeci pe zi
Mai mulți medici au reacționat la această cascadă de anunțuri televizate ale primarului.
E adevărat că evoluția bolii COVID-19 poate fi relevată, în anumite cazuri, cu un computer tomograf. Numai că acest test se face doar la recomandarea medicului, din cauza expunerii la radiații, mai ales în cazul copiilor restricțiile fiind mai mari.
Libertatea l-a întrebat pe doctorul Eddan Athir de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” cât durează o astfel de analiză, prezentată de Gabriela Firea drept realizabilă în ”sute de teste pe zi, cu un sistem computer tomograf”.
”Un screening pulmonar durează aproximativ 20 de minute. Asta fără substanță de contrast, unde timpul se dublează. La fiecare test, se adaugă minim 30 de minute la dezinfecție”, a spus medicul.
”Luând în calcul și pregătirea pacientului, ajungem la o oră pentru fiecare caz în parte”, a spus doctorul Eddan Athir.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro