UPDATE 15:45 – CGMB a aprobat înființarea companiilor municipale care să preia activitățile RADET

Proiectul de hotărâre privind dizolvarea Companiei Municipale Energetica și divizarea ei în alte două care să preia Regia în cazul unui faliment a fost aprobat la limită de voturi: 37 de voturi „pentru”, 6 voturi „împotrivă” și 6 abțineri.  Grupurile PSD, ALDE și PMP au dat vot favorabil, consilierii generali USR fie au votat împotrivă, fie s-au abținut de la vot, iar o parte din consilierii generali PNL au votat „pentru”, în timp ce alții au plecat de la ședința CGMB înainte de votul pe proiect.

A fost astfel asigurat votul de două treimi necesar.

„Să se știe că USR a votat împotriva bucureștenilor”, a comentat viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu.

„Am găsit în RADET o familie de 3.000 de oameni pe care i-am acuzat că nu au fost destul de vocali. S-a ajuns aici din decizii politice, nimic altceva. Specialiștii adevărați din RADEt nu au fost ascultați și am fost puși în fața unei decizii radicale. Avem deja probleme mari cu furnizorii. Pe lângă investiții despre care tot vorbim, noi avem în sarcină reparațiile. Dacă mie nu îmi aduce cineva țevi, eu cu ce fac reparații? Mi s-a spus că nu îmi pot fi furnizate materiale pentru că nu există garanția că eu pot să plătesc. Dintr-un astfel de război, nimeni nu câștigă. Dar pierd bucureștenii”, a spus Alexandru Burghiu, administrator special al RADET, în timpul dezbaterii pe proiect.

PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei
Recomandări
PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei

Consilierii generali USR au cerut să fie retras de pe ordinea de zi a ședinței CGMB de marți proiectul de hotărâre care se referă la dizolvarea unei companii municipale și divizarea ei în alte două care să preia activitatea RADET și o acuză pe Gabriela Firea că încearcă să-și acopere ilegalitățile cu alte ilegalități.

Compania municipală Energetica, una dintre societățile proprii ale Primăriei Capitalei despre care Curtea de Apel București a stabilit că au fost înființate ilegal, ar urma să fie dizolvată, apoi divizată în alte două companii, care să se ocupe de producerea și distribuția energiei termice, în condițiile în care RADET se află în pragul falimentului.

Un proiect de hotărâre în acest sens a fost propus de Gabriela Firea și se află pe ordinea de zi a ședinței CGMB.

USR descrie încercarea Gabrielei Firea de a reînființa companiile municipale declarate ilegale de instanță drept un „șantaj la adresa bucureștenilor” prin care ar putea fi îngropată definitiv termoficarea în București. Grupul atrage atenția că în proiectul de hotărâre este un articol care validează, practic, retroactiv, prin votul consilierilor municipali și sub presiunea falimentului RADET, o altă hotărâre declarată ilegală de justiție.

Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Când vor lua judecătorii decizia finală
Recomandări
Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Când vor lua judecătorii decizia finală

Soluția propusă de USR este înființarea unei companii „de la zero”, nu divizarea uneia existente în alte două.

USR a cerut retragerea proiectelor de hotărâre de pe ordinea de zi, însă primarul Gabriela Firea, inițiatorul proiectelor, a refuzat.

Edilul a atras atenția că în ședința de miercuri, un judecător sindic de le Tribunalul București ar putea declara falimentul RADET, iar singura soluție „salvatoare”, ca bucureștenii să nu rămână fără apă caldă și căldură, este divizarea Companiei Municipale Energetica în cele două companii, Termoenergetica și Termoenergetica Servicii, care să preia activitatea Regiei.

„Nu suntem noi vinovați de starea în care se află RADET-ul, dar acum avem răspunderea de a rezolva problema. (…) Nu există posibilitatea înlocuirii rețelei decât într-o perioadă foarte îndelungată de timp și cu costuri foarte mari. Datoria noastră este să salvăm ce am moștenit, să reparăm toate conductele, să le reabilităm, să le modernizăm. Și am început asta deja. Pentru a continua acest proces de modernizare, trebuie să existe o entitate care să preia RADET-ul, toți angajații, și să asigurăm continuitatea alimentării cu apă caldă și căldură a cetățenilor”, a declarat Gabriela Firea.

Pensionarii din Ucraina, nevoiți să se întoarcă la lucru din cauza lipsei forței de muncă | VIDEO
Recomandări
Pensionarii din Ucraina, nevoiți să se întoarcă la lucru din cauza lipsei forței de muncă | VIDEO

Edilul a reacționat la propunerea Roxanei Wring de a retrage proiectele privind companiile de pe ordinea de zi, spunând că nu primarul este vinovat de starea rețelei de termoficare.

„USR deja aplaudă falimentul RADET-ului. Am ciuruit eu țevile RADET? Mă duc eu noaptea cu burghiul și fac avarii? Am o viață dublă? Ziua sunt primar general și noaptea mă duc să dau găuri în conducte?”, a comentat ironic Firea.


Citește și:

ELCEN va furniza căldură chiar dacă RADET intră în faliment. Război al declarațiilor cu administratorii regiei

Planul de reorganizare a RADET, aprobat în Adunarea Creditorilor. Activitatea regiei va fi preluată de companiile municipale

Prin țevile ruginite ale RADET se scurg 200.000 € zilnic! Avem documentul care arată colapsul Regiei! Cum acoperă bucureștenii pierderile de 8.239 de euro pe oră

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Știrileprotv.ro
Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Clădirea emblematică din București pe care Donald Trump a vrut să o cumpere. Avea de gând să facă aici un proiect unic în lume
FANATIK.RO
Clădirea emblematică din București pe care Donald Trump a vrut să o cumpere. Avea de gând să facă aici un proiect unic în lume
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Observatornews.ro
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI