Primarul Capitalei, Gabriela Firea, liderul PSD Bucureşti, a anunţat, marţi, că social-democraţii nu sunt de acord cu o majorare de 15% a alocaţiilor, aşa cum a anunţat ministrul finanţelor publice, Florin Cîţu. Guvernul urmează să ia decizia în şedinţa de Guvern de săptămâna aceasta.
În timpul conferinţei, pe un ecran aflat lângă Gabriela Firea au rulat imagini cu scrisori semnate de copii, în care aceştia îi cer preşedintelui Klaus Iohannis să dubleze alocaţiile.
„Ni se spune de fiecare dată că nu sunt bani. Eu cred că este vorba despre prioritizarea cheltuielilor. Dacă este vorba să vorbim în termeni bugetari, cred că niciodată nu vor fi bani suficienți pentru toate domeniile de activitate, dar asta este treaba și responsabilitatea Guvernului: să prioritizeze toate cheltuielile”, a spus Firea.
Firea a arătat că „mărirea anunţată de Guvern, de 23 de lei, nu acoperă nici scumpirea la fructe”.
Preşedintele PSD Bucureşti afirmă că este o lege în vigoare care spune clar că alocaţiile trebuie dublate, iar legea a fost promulgată şi publicată în Monitorul Oficial, astfel că trebuie pusă în aplicare.
„Considerăm că este o lipsă de respect faţă de copiii din România şi faţă de familiile din România”, a arătat ea.
Întrebată dacă PSD va respinge Ordonanţa Guvernului Orban, prin care alocaţiile vor fi majorate cu 15%, Firea a spus că partidul pe care îl reprezintă nu poate accepta o astfel de ordonanţă, dând de înţeles că o va respinge în Parlament.