„Cum rămâne cu Bugetul Capitalei, victima pedepsei politice? Să sperăm că ne primim măcar acum ce ni se cuvine, nu cerem nimic în plus, nu cerşim! Este dreptul bucureştenilor din impozitul pe venit! Taxele şi impozitele locale se încasează de către primăriile de sector, nu de către PMB. Şi răbdarea mea, şi sunt convinsă că şi a bucureştenilor, este cam pe sfârşite. Iar ei ştiu foarte bine cine le-a tăiat bugetul nedrept şi cine trebuie acum să îndrepte greşeala, pentru că are pârghiile executive necesare”, a scris Gabriela Firea.
Ea a imputat reducerea veniturilor primăriilor atât Guvernului, cât și opoziției din Consiliul General care s-ar fi bucurat de reducere.
„Cei din Bucureşti au tăcut mâlc. Toţi! Parcă luptam pentru bugetul meu personal, nu al Primăriei Generale: singura care achita facturile serviciilor publice pentru toată Capitala (…) Am vorbit atunci răspicat şi cu argumente în legătură cu pericolul care se abate peste noi. Toţi cei care ar fi trebuit să se sensibilizeze şi să nu permită amputarea bugetului erau preocupaţi cu alte teme”, a adăugat ea.
Firea a subliniat că nu ea s-a aflat la conducerea Guvernului, a Ministerului de Finanţe sau a PSD când s-a decis reducerea veniturilor încasate la primării.
„Îmi pare acum că toţi am fost dizidenţi! Să nu se îmbete cu apă rece cei ce cred că oamenii pot fi păcăliţi. Ei ştiu mai bine decât ne imaginăm faptele fiecăruia dintre noi. Şi dinainte de politică, şi din politică!”, a mai scris ea.
Vineri a fost publicat proiectul de rectificare al bugetului Capitalei care prevede o reducere a cheltuielilor cu 608 milioane de lei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro