Gabriela Firea a fost însoțită la discuțiile de la Parlament de primarii de sectoare. Ea a spus, la plecare, că a fost la o întâlnire la Palatul Victoria, cu premierul Mihai Tudose, și ieri și azi-dimineață și acum am discutat cu cei doi, premierul și președintele PSD, despre proiectele Capitalei, și despre buget, pentru că astăzi, în ședința de Guvern va fi adoptat bugetul.
”Am fost foarte interesați de situația Capitalei, am vrut să ne asigurăm că proiectele noastre se vor putea derula în continuare”, a spus edilul Capitalei.
Gabriela Firea a mărturisit că a avut o discuție sinceră cu premierul Tudose, despre tensiunile dintre cei doi din ultima perioadă și a recunoscut că relația a fost una încordată.
”De astăzi, este una calmă, sper să colaborăm în continuare pentru că avem o misiune, dată de alegătorii noștri. A fost un incident neplăcut peste care am trecut. După evenimentele de săptămâna trecută și pentru că s-a acutizat situaia, așa părea că se întâmplă, am avut o discuție pe această temă și am lămurit aceste probleme care au apărut și sperăm că nu vor mai apărea, pentru că nu sunt folositoare nimănui ci dau doar oxigen adversarilor noștri”, a spus Firea.
Întrebată dacă mai dorește premierului Tudose să preia PSD, Gabriela Firea a răspuns: ”Poate că s-a răzgândit, poate că își dă seama că și eu am multă treabă la primărie și nu sunt interesată, și, în plus, avem și președinte de partid, ales de toți membrii PSD, așa că nu se pune problema înlocuirii acestuia”, a spus primarul Capitalei.
Ulterior, și premierul Tudose a venit la Parlament, unde a intrat în biroul președintelui Camerei, Liviu Dragnea. La ieșire acesta a declarat că nu a dorit niciodată să preia PSD și că și-a rezolvat problemele cu Gabriela Firea.
Citește și: Europarlamentarul PSD, Cătălin Ivan: ”Organizațiile PSD din Ardeal sunt vândute vechiului PD, aflat acum în PNL”