Edilul a precizat că administrația pe care o conduce e pregătită cu tot ce este necesar, teste, medici, circuit medical, însă “blocada există”.
“Ceea ce e interzis în București, e permis în alte municipii. E foarte dureros să vezi cum DSP-urile din alte județe colaborează cu administrațiile locale, avizează aceste testări ale populației, iar din păcate, în București este blocat”, a declarat Gabriela Firea la începutul ședinței de Consiliu General, de joi.
Ea a adăugat că ar trebui să se relaxeze și modul de colaborare dintre administrația publică locală și cea centrală și i-a îndemnat pe cei care au conoștință de interese de orice fel, să facă plângere.
Campania de testare a 10.000 de bucureșteni, pe care au ințiat-o Gabriela Firea și managerul de la Matei Balș, Adrian Streinu-Cercel, despre care se vorbește încă din martie, a fost refuzată de autoritățile centrale. Ministrul sănătății spunea că ar însemna că aparatele de testare de la “Matei Balș” ar fi blocate. Campania a continuat însă în spatele ușilor închise, după cum a scris Libertatea, făcându-se instructajul medicilor de la ASSMB.