Centrul Cultural Mioveni a atribuit direct, la 29 octombrie, un contract pentru amenajarea interioară a unei săli de spectacole către firma Alpha IdealMaap Grup SRL. Costul lucrării este de 332.128 de lei (67.110 euro). Informația apare în anunțul publicat în portalul de achiziții publice SICAP, la secțiunea „Cumpărări directe”.
Firma Alpha IdealMaap Grup SRL s-a înscris în SICAP la 29 septembrie 2021. Conform portalului termene.ro, societatea a fost înființată în 2016, are 5 angajați, iar în 2020 a avut un profit de 337.212 lei, la o cifră de afaceri de 519.692 de lei. Are sediul în localitatea Pleșoiu din județul Olt, iar asociat unic este Prina Minel-Florin, care mai deține și Alpha Maap Restaurants SRL.
„Mâna dreaptă” a lui Vâlcov
Minel Prina este fostul primar al orașului Slatina, considerat de mediile politice din județ omul de casă al lui Darius Vâlcov. Cei doi sunt judecați împreună pentru fapte de corupție, într-un dosar care se află la Înalta Curte de Casație și Justiție și în care au primit condamnări în primă instanță.
Astfel, în 2018, Prina a fost condamnat la patru ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență și complicitate la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor. În același dosar, fostul senator PSD Darius Vâlcov a fost condamnat la opt ani de închisoare.
În 2013, conform presei locale, Prina a fost, de asemenea, condamnat definitiv de către Curtea de Apel Craiova la patru ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție.
Zeci de contracte fără licitație
Potrivit declarației de avere a soției sale, Prina Marinela, în anul 2020, Minel Prina deținea și funcția de manager la o firmă cu un nume aproape identic cu cel al firmei care a primit contractul, Alpha Maap Creations SRL. Firma este deținută de un anume Ștefan Morariu.
În portalul de achiziții publice, această firmă apare, din noiembrie 2017 de când s-a înregistrat, cu 22 de contracte încheiate prin atribuire directă, 6 contracte încheiate prin procedură simplificată și două contracte încheiate în urma unor licitații deschise.
Ultimele contracte încheiate de Alpha Maap Creations, prin atribuire directă, au fost tot cu Centrul Cultural Mioveni, căruia i-au fost furnizate materiale de construcții în valoare totală de peste 50.000 de euro.
„Aoleu, nu știam!”
Libertatea a contactat Departamentul Achiziții al Centrului Cultural Mioveni pentru a afla ce criterii au stat la baza atribuirii contractului pentru amenajarea sălii de spectacole. Un reprezentant al departamentului ne-a răspuns la telefon, arătându-se șocat:
„Aoleu, nu știam! M-ați lăsat fără cuvinte. Pot să vă spun că noi nu știam cine este patronul, acum aflăm și noi”, au comentat cei de la Achiziții.
Primarul ne-a trimis la managerul centrului, care nu a răspuns
Contactat de Libertatea, primarului orașului Mioveni, Ion Georgescu, a declarat că centrul „are autonomie” și că el nu cunoaște situația acestui contract.
„Centrul Cultural Mioveni are personalitate juridică, are autonomie, organizează licitații, nu cunosc situația. Dacă vorbiți de sala de festivități, din ce știu eu, au început lucrările de două săptămâni”, a declarat Georgescu.
Primarul Mioveniului ne-a trimis mai departe să vorbim cu managerul centrului, Alin Călinescu, însă acesta din urmă nu a răspuns apelurilor și mesajului din partea reporterului Libertatea.